Ziua de astăzi e una specială, pentru că sărbătorim copilăria. Între timp, rețelele sociale abundă în imagini cu amintiri din copilărie și mesaje speciale transmise de părinți pentru copilașii lor. Și proaspăta mămică Lidia Isac a considerat ziua de azi un prilej bun pentru a publica o imagine drăgălașă cu băiețelul ei, născut acum 3 luni.
Chiar dacă interpreta nu a vrut să ofere prea multe detalii despre rutina ei de tânără mămică, am aflat că bebelușul se numește Leon și a participat deja la prima ședință foto din viața lui.
La cei 27 de ani ai săi, Lidia se descurcă excelent în rol de mamă, dar are ambiții foarte mari și în muzică. Se pare că perioada de carantină a fost foarte productivă pentru ea. Artista va reveni în curând cu noutăți muzicale pentru toți admiratorii săi.
Cu siguranță că cea mai mare susținere o are din partea soțului său, Radu Țaruș care s-a alăturat felicitărilor de Ziua Copilului cu o imagine emoționantă în care îți ține în brațe băiețelul.
”Cu toții avem momente în viață când trebuie să ne punem la încercare curajul. Chiar, dacă rolul de părinte e în ADN, acest pas poate fi făcut doar dacă temelia familiei este dragostea. Iar, cel mai important lucru pe care-l poate face un tată pentru copilul său este să-i iubească mama. Leon - ai o mamă minunată, curajoasă și extraordinară. Cu timpul o să înțelegi, la mulți ani, copile!”, a scris Radu într-un mesaj online.