Presiunea de a alăpta exclusiv poate conduce la stări de depresie în rândul mamelor. Alăptatul este unul dintre cele mai frumoase momente dintre o mamă și pruncul ei, iar nutrienții primiti de copil din laptele de la sân sunt superiori oricărei formule de lapte.
Totuși, multe mămici se află în situația în care nu pot produce lapte sau nu este suficient. Alăptatul se transformă, astfel, dintr-un moment magic într-o corvoadă. Presiunea de a alăpta exclusiv poate fi resimțită atât de puternic de unele mămici, încât pot apărea probleme psihice.
„Mă chinuiam să îmi alăptez fetița, însă laptele nu era suficient. Fetița se simțea flamândă, trăgea de mameloane până ajungeau să mă doară. Am fost nevoită să suplimentez cu formule de lapte, altfel nu m-aș fi descurcat. Alăptatul nu a fost ușor pentru mine și a venit la pachet și cu sentimente de vinovăție”, povestește Dr. Stephanie Liu, o mămică medic.
Alăptatul sau mai bine spus presiunea alăptatului a făcut multe femei să experimenteze sentimente de inferioritate. Inspirata de propria ei experiență, Stephanie Liu a condus un studiu în urma căruia a concluzionat că acest tip de presiune poate declanșa stări de depresie pospartum.
„Alăptatul a fost unul dintre acele momente la care visam încă de când eram gravidă. Când studiam medicina în facultate aflasem despre relația specială dintre mamă și copil, atunci când sunt alăptați. Abia așteptam să experimentez și eu asta. Ca medic de familie sunt conștientă de beneficiile pe care le are laptele matern pentru sănătatea copilului. Dar ca femeie, sunt conștientă și de presiunea socială pe care o resimți, atunci când glandele mamare nu produc suficient lapte sau chiar deloc”, își continuă povestea Stephanie.
Medicul le mai sfătuiește pe mămici să nu se mai judece atât de aspru. „Indiferent dacă alăptați natural sau cu formulă de lapte, sunteți niște mame la fel de grozave. Laptele matern nu ar trebui să facă diferențe între mămici”.
Nu știi de ce-mi hrănesc copilul cu lapte din biberon așa că NU JUDECA!
Sânul este cel mai bun. Știm asta. Cu toate campaniile, reclamele, informațiile din cărți, media, site-uri e foarte dificil să nu cunoști care sunt beneficiile laptelui matern. Indiferent de cât de mult aceste campanii reușesc să crească conștientizarea în rândul mamelor, ele pun o presiune imensă pe femei, pe proaspetele mămici.
Din păcate, nu în toate cazurile alăptarea este posibilă.
I-a trecut cuiva prin minte, dintre cei care au gândit campaniile, că unele femei nu pot să alăpteze din cauza unor probleme fizice? Mie nu mi s-a părut asta în timpul cursului prenatal când moașa a chemat pe toată lumea în față pentru a se înscrie pentru sesiunea obligatorie de alăptat. Înțeleg că fac parte dintr-o minoritate, din cea a femeilor care nu pot alăpta din cauza unor probleme fizice, dar totuși…
„De ce nu alăptezi?” este întrebarea invazivă, dură, sinceră să fiu chiar nesimțită care mi se pune mereu. Ei bine, mame, prietene, cunoștinte, rude și așa mai departe, sufăr de sindromul Poland.
Nu ai auzit niciodată de Sindromul Poland? Nu ești singura.
Sânul meu drept s-a dezvoltat, dar nu complet, pe când sânul stâng nu s-a dezvoltat deloc. Aveam pur și simplu un sfârc și asta era tot (vă imaginați prin ce momente am trecut, mai ales în adolescență, din cauza bolii).