Țesutul adipos este cel care oferă pieptului forma rotundă și protejează de leziuni structura internă a sânilor. Cantitatea de țesut adipos și dimensiunea sânilor nu au nicio legătură cu producerea laptelui, așadar, femeile cu pieptul mic sunt la fel de capabile să producă lapte ca și cele cu pieptul mare. Când alăptezi, sânii tăi produc lapte constant, însă îl înmagazinează în conductele de hrănire. Când copilul tău se hrănește, consumă cea mai mare parte a laptelui existent în sâni, aproximativ 75-80%.
Mamele care alăptează pot produce o cantitate egală de lapte cu cea consumată în 24 de ore, indiferent de mărimea sânilor, însă femeile cu sâni mari pot avea o capacitate mai mare de stocare a laptelui comparativ cu cele cu pieptul mic.
Aceasta înseamnă că femeile cu pieptul bogat pot stoca o rezervă mare de lapte între două mese ale copilului, însă uneori stochează aceasi cantitate cu femeile deținătoare de sâni mici. De exemplu: dacă un sân mare conține 170 grame, iar copilul consumă la o masă câte 225 grame din fiecare sân, rămân de rezervă pentru următoarea masă 113 grame, în afară de laptele produs în timpul alăptării.
Datorită capacității individuale de stocare a laptelui, este posibil să fie nevoie ca mamele cu pieptul mic să alăpteze mai des, deoarece copilul are nevoie de mai mult lapte. Mamele cu sâni mari oferă mai mult lapte copilului la o singură hrănire, fapt pentru care copilul nu are nevoie să fie hrănit foarte des în termen de 24 de ore, sau copilul poate consuma dintr-un singur sân la o masă.
Este posibil ca o mama cu pieptul mare să alăpteze la fel de des sau chiar mai des decât o mamă cu pieptul mic, acest fenomen explicandu-se prin faptul că fiecare cuplu mamă-copil este unic. Aceste diferențe individuale sunt un alt motiv care atestă faptul că sugarul trebuie hrănit la cerere, și nu după un program. Copilul elimină cantitatea de lapte consumată la fiecare masă; această acțiune determină cât de des are el nevoie să mănânce, nu ceasul este cel care face programul.
