În perioada 1-7 august, în țara noastră s-au desfășurat un șir de evenimente menite să promoveze alăptarea la sân și beneficiile majore pe care le are asupra sănătății mamei și a bebelușului. În cadrul Săptămânii Mondiale a Alăptării, mai multe mămici de la noi – bloggerițe, prezentatoare TV, antreprenoare și artiste – s-au implicat activ în promovarea alăptării pe rețelele sociale. Ce mesaje au transmis aceste mămici și cum s-a văzut această campanie în mediul online, află în cele ce urmează.
Lili Lozan
Prezentatoarea TV Lili Lozan are un băiețel în vârstă de un an și două luni, iar alăptarea la sân este un proces care îi unește și cu siguranță îi face mai sănătoși. Lili mărturisește că primește plăcere de la proces.
”Eu m-am pregătit, informat și înarmat cu răbdare (inițial) apoi totul a venit de la sine. O să alăptez cât o să simt și nu o să țin cont de nimic altceva. Nu, eu nu mă stresez că sânii nu o să fie ca de fată mare, nu preconizez să-mi modific ceva chirurgical și chiar asta e cea mai mică grijă a mea. Eu sunt pentru alăptare și cred în continuare că laptele matern e magie pură, DAR fiecare face cum simte, cum crede că e mai bine si în funcție de posibilitate fizică și indicații medicale.
Mamele nu sunt mai puțin mame dacă nu alăptează și în nici un caz NU trebuie să le judecăm, cum NU trebuie să judecăm nici mamele, care stau lipite de copii lor și alăptează dincolo de niște standarde impuse. Noi, femeile, trebuie să fim mai bune unele cu altele, să ne susținem și mai puțin să ne împărțim pe tabere!”, susține Lili Lozan.
Veronica Ghimp
Având două fetițe superbe și fiind însărcinată cu al treilea copil, jurnalista Veronica Ghimp spune că alăptarea este un proces plăcut, atât timp cât nu apar probleme (mastite, dureri, etc).
”Eu am alăptat un an și jumătate primul copil. Aș fi alăptat și mai mult probabil, dacă nu începeam să mă simt și biberon, și suzetă, și calmant! E destul de greu când copilul nu acceptă nimic altceva în afară de sânul mamei!
A doua oară am alăptat probabil un an și vreo două luni, deși mi-am planificat să alăptez un an. Eram obosită! De data asta cred că voi alăpta jumătate de an și atât! S-ar putea ca planurile mele să nu coincidă cu realitatea. Dacă o să-mi placă, voi mai continua, dacă nu, nu mă voi stresa. Și nu mă interesează deloc dacă cineva o să mă judece sau va comenta ceva!”, afirmă Veronica Ghimp.
Veronica le îndeamnă pe mămici să facă totul exact așa cum simt ele.
Lilu Ojovan
Prezentatoarea TV Lilu Ojovan a fost întotdeauna o promotoare a modului sănătos de viață și a alăptării la sân. Având două fiice, Lilu nu a ezitat să menționeze, cu ocazia Săptămânii Mondiale a Alăptării, că a fost o binecuvântare să-și alăpteze ambii copii, să simtă cum dragostea sa prinde formă lichidă și crește un nou omuleț.
”Alăptarea e cea mai mare plăcere de care poate avea parte o mamă. Amelie a crescut doar cu lapte matern. Natura este perfectă și vă îndemn și pe voi să fătă cât mai naturale. Hrăniți-vă copiii cu dragostea voastră!”, afirmă Lilu Ojovan.
Ana-Maria Costișanu
Femeia de afaceri Ana-Maria Costișanu și mama unei fetițe adorabile și spune că, deși alăptarea nu a fost pentru ea un proces plăcut la început, totul a prins culoare din momentul în care s-a stabilit acea conexiune magică dintre ea și fiica sa.
”Mamele pot tot și de asta m-am convins, eu m-am ascultat pe mine în primul rând. Și în contextul acestei săptămâni e minunat să alăptezi și nu e mai puțin mamă, femeia care nu i-a reușit asta să facă. Cel mai important este să nu punem etichete sociale la acest subiect, fiecare mamă vrea cel mai bun pentru copilul ei.”, susține Ana-Maria Costișanu.
Anna Casian-Musteață
Bloggerița și mama a trei copii frumoși, Anna Casian-Musteață, s-a alăturat și ea Săptămânii Mondiale a Alăptării cu un mesaj special pentru mamele de pretutindeni.
”Dacă puteți să vă alăptați copiii, faceți-o, iar dacă nu ați putut sau nu puteți, nu vă învinovățiți. Pentru mine a fost frumoasă doar alăptarea lui Stelian, care a decurs timp de doi ani și patru luni fără absolut nici o problemă. Dar după nașterea Ceciliei nu mi-a venit laptele vreo trei zile, iar surorile medicale de la maternitate tot trăgeau de sânii mei, facându-mi ca și cum masaj... Apoi, când a început să sugă, o făcea atât de puternic, că și acum resimt durerea. Iar în cazul Liei...
A început frumos, continuă frumos, doar că am avut câteva episoade groaznice de înfundare a canalelor, iar de când are dinți, mă mușcă la fiecare alăptare. Dar voi continua să îi dau sân, cât voi putea. Când nu voi mai suporta, voi înțărca-o.”, spune Anna Casian-Musteață.
Bloggerița mai afirmă că laptele matern e cel mai bun elixir vital pe care îl putem oferi copiilor noștri în primii ani de viață, dar nu toate mamele pot sau vor să facă asta, ceea ce nu înseamnă că sunt mai puțin mame.
Corina Dascălu
Chiar dacă nu-și mai alăptează băiețelul de 6 luni, nutriționista Corina Dascălu menționează că amintirea este atât de vie încât are impresia că a fost ieri. Ea mai mărturisește că a reușit să alapteze 2 ani și 3 luni și i-a oferit copilului său multă iubire prin acest gest.
”Încurajez alăptarea. Este magie curată. Este iubire necondiționată. Este o legătură care greu poate fi explicată în cuvinte pentru că dragostea nu se explică, ea se simte.”, afirmă Corina Dascălu.
Silvia Petrov
Fosta prezentatoare TV Silvia Petrov spune că alăptarea este pentru ea un proces magic, indiferent că se întâmplă acasă sau într-un loc public. Silvia adoră să alăpteze, deși la început a avut nevoie de multă răbdare și susținere din partea familiei, dar și de ajutorul unui consultant în alăptare din România. La aproape doi ani de când alăptează, Sivia mărturisește că nu se oprește aici.
”Nu vreau să întrerup alăptatul, nu sunt gata psihologic. Am senzația că am mâncare, dar îmi las copilul să moară de foame. Poate că multe mămici sau femei nu o să mă înțeleagă, iar cineva o să spună că exagerez, dar eu nu pot pur și simplu să întrerup alăptarea, atât timp cât Aris e bine și cere. Ea vine și îmi spune ”lapte” și mi se pare normal să continui.
Alăptarea este despre maternitate. Despre iubire. Despre alegerea pe care am făcut-o pentru copilul meu. Da, Rosy are aproape doi ani, o alăptez în continuare și nu am de gând să renunț la asta. Dar aici nu e loc de ezitare sau prea multe argumente pro, e despre sănătatea ei în primul rând.”, spune tânăra mămică.
Anna Smolnițchi
”Laptele matern e una din superputerile mele”, spune mama a trei copii și jurnalista Anna Smolnițchi, participantă la Marșul Alăptării, ediția din acest an. Tânăra mămică spune că alăptarea la sân e ceva mai mult decât o sursă de hrană. Este despre dragoste, dăruire și sănătate.