„Cât timp alăptezi nu rămâi însărcinată”. Probabil că așa ai auzit. Ei bine, nu te baza pe asta. Surprize pot exista inclusiv în această perioadă. În concluzie, contracepția în timpul alăptării este necesară dacă nu ești grăbită să mai aduci pe lume curând încă un copil.
Este adevărat, în timpul alăptării șansele de a rămâne însărcinată sunt mai mici, dar tot există. Singura situație în care alăptarea este la fel de eficientă ca o metodă contraceptivă este cea în care ești în primele șase luni după naștere, nu ai avut nicio menstră normală și alăptezi zilnic, exclusiv și regulat. În afara acestei situații, contracepția în timpul alăptării este necesară.
Decizia se ia împreună cu medicul
După șase săptămâni de la naștere, cu ocazia primului control, este de preferat să discuți cu medicul tău care este cea mai potrivită metodă contraceptivă pe care o poți folosi. Ba chiar, în unele cazuri, înainte de a naște. Și asta pentru că există posibilitatea de a apela la o metodă de sterilizare permanentă. Dar asta înseamnă că cei doi parteneri trebuie să fie siguri că nu își vor mai dori copii în viitor. În cazul femeii se ligaturează trompele, cealaltă variantă fiind vasectomia, pentru bărbat.
Contracepția în timpul alăptării:
Folosirea prezervativului este o metodă contraceptivă clasică. Pot fi folosite atât prezervativele cu spermicide cât și cele fără, ambele fiind sigure în timpul alăptării, fără niciun impact asupra acesteia. Având în vedere că vaginul mamei poate fi mai uscat decât este normal, prezervativul ar putea produce iritații. În acest caz se vor folosi lubrifianți. Atenție! Prezervativul nu este la fel de sigur precum metodele contraceptive hormonale! Gradul de risc în instalarea unei noi sarcini este de 2%. Nu e mult, dar… există.
Pilulele contraceptive reprezintă cea mai sigură metodă contraceptivă. Pentru perioada în care femeia alăptează se vor recomanda anticoncepționale care conțin o cantitate redusă de progesteron. Nu sunt indicate cele cu estrogen, deoarece acesta pot reduce lactația.
Diafragma și spermicidele (sub formă de gel, ovule, creme, foițe, tablete sau spray) prezintă un risc de… surpriză mai mare față de prezervativ. Însă nici ele nu au efecte negative asupra alăptării. Diafragma poate fi montată de medic chiar cu ocazia primului control ginecologic de după naștere.
Metode mai moderne:
Contraceptivele injectabile sunt asemănătoare pilulelor contraceptive orale hormonale, ca principiu de funcționare. Au însă avantajul de a fi mai comode din punct de vedere al administrării, aceasta făcându-se o dată la două – trei luni. Nici ele nu influențează alăptarea, dar nu sunt nici 100% sigure. Doar 99%.
Implanturile intradermice sunt o metodă contraceptivă cu eficiență mare și de lungă durată, unele dintre ele de până la trei ani. Tehnica aceasta constă în introducerea sub pielea brațului a unei cantități mici de progesteron. Operațiunea se realizează printr-o mini-incizie și poate fi efectuată imediat după naștere.