mamaplus

10 calități pe care doar mamele puternice le pot avea

-
//
24.09.2020

Majoritatea mamelor care sunt cu adevărat dedicate vieții de familie și sunt în stare de orice pentru binele copiilor lor se pot încadra în această categorie, de mame puternice, căci reușesc cumva să facă față unor încercări zilnice dificile, fără a solicita vreun ajutor și fără a se plânge. Sunt puternice pentru că nu au altă variantă, s-au obișnuit cumva să fie astfel, e singura cale pentru ele, părându-le anormală orice abatere. Nu au nevoie de aprobare, de încurajare, însă cu siguranță se bucură când cineva le recunoaște meritele.

Are un spirit independent și posedă înclinația de a rezolva problemele fără ajutorul cuiva

Ajutorul și susținerea mamei sunt absolut necesare în dezvoltarea copilului, însă acest lucru nu ar trebui să se transforme într-o obișnuință. Copilul urmează să devină o personalitate, un om independent care poate rezolva de sine stătător orice problemă îi apare în cale. Prin urmare, o mamă puternică își va susține copilul, dar nu îi va sări în ajutor la fiecare pas. Până la urmă, copilul ar trebui să fie conștient că lumea un se învârte în jurul lui.

Știe ce înseamnă bunele maniere și o conduită adecvată în societate

Mamele care înțeleg că nu sunt singure pe lume, ci coexistă în societate cu alți oameni sunt un exemplu nemaipomenit pentru copiii lor. O educație bună începe de la modul în care se comportă părinții, iar o bună conduită în societate nu va face decât să dezvolte în acel copil niște valori care vor ieși în evidență la maturitate.

Pune accent pe educație și studii de calitate

O mamă puternică este o mamă care știe că investiția de timp și efort în studii sunt cele mai importante pentru copil. Indiferent de situație, studiile sunt absolut necesare în anii de formare și dezvoltare a personalității copilului.

Își acceptă greșelile

Greșelile sunt normale pentru fiecare dintre noi, și chiar dacă uneori ar putea părea greu de crezut, mamele puternice admit când greșesc și își cer scuze față de copiii lor. Acesta nu este un semn de slăbiciune, ci pur și simplu un mod prin care îi dovedești celui mic că ai greșit, că el contează pentru tine și îl respecți. Prin scuze îi vei demonstra că îți pare rău și va știi că vei face tot posibilul ca situația să nu se mai repete. Mai mult decât atât, vor învăța că nimeni nu este perfect, că și adulții faci greșeli iar cea mai bună metodă este iertarea.

Știe să-și asculte interlocutorul

Una din calitățile pe care ar trebui să le dețină orice persoană este răbdarea de a asculta, fără a întrerupe. De fapt, o mamă puternică învață înzecit ce înseamnă această răbdare în perioada maternității, iar dacă se va lucra mai mult, această calitate ar putea fi moștenită de copil.

Își respectă propria persoană

Timpul petrecut cu familia este de neprețuit, însă și atenția față de propria persoană ar trebui să facă parte din rutina zilnică a unei mame. O mamă care are grijă de propriul corp și de starea sa emoțională este o mamă fericită, iar acest sentiment de împlinire nu va face altceva decât să-i facă fericiți și pe ceilalți membri ai familiei.

Este responsabilă și își asumă deciziile luate

O mămică exemplară știe cum să-și mențină atitudinea fermă în orice situație și își respectă promisiunile sau obligațiile. Prin sârguința și dedicația pe care le-o oferă membrilor familiei, mama își dezvoltă o nouă latură pe care probabil nu a cunoscut-o înainte – cea de a fi mai răbdătoare, mai atentă și mai chibzuită în acțiunile sale. Chiar dacă acest proces de schimbare pare a fi anevoios în primii ani, odată cu creșterea copilului mamele dobândesc toate aceste calități dacă depun efortul cuvenit.

Este empatică și are grijă față de cei din jur

Grija față de mediul înconjurător, oamenii nevoiași și respectul față de munca altora sunt trei momente cheie de la care poate începe construirea unei personalități de valoare. Din momentul în care o mamă își învață copilul să fie grijuliu față de lumea care îl înconjoară, va face o investiție enormă în educația lui.

Prețuiește valorile familiale

Dragostea și respectul față de oamenii apropiați – părinți, bunici, rude – începe cu propriul exemplu. Atunci când copilul va vedea cât de atentă este mama sa cu membrii familiei și va fi implicat în anumite tradiții de familie, el va crește un om dedicat acestor valori. De altfel, familia este prima școală a copilului și anume de aici începe formarea lui ca personalitate.

O mamă puternică știe să-și mențină optimismul în orice situație

Viața nu e dulce la tot pasul, știm asta cu siguranță. Și, pentru că mamele puternice știu mai bine cum să-i împace pe toți în momentele mai dificile, această calitate este indispensabilă. Cea mai mare răsplată va fi adoptarea acestui mod de a gândi de către copii. Până la urmă, unul dintre factorii cei mai protectivi pentru sănătatea noastră și pentru longevitate sunt relațiile frumoase cu ceilalți, să fii deschis cu ceilalți, să vorbeșți cu cei din jur, să ai contact uman, să vezi și partea plină a paharului, să ai puțin curaj, să încerci lucruri noi și să nu rămâi într-o rutină continuă.