Organizația Mondială a Sănătății este organismul care se ocupă de problemele alimentației copiilor și ale diversificării. În timpurile sovietice, urmărind scopul de a evita avitaminoza, medicii recomandau sucurile pentru bebelușii de până la trei luni. Apoi, însă, reprezentanții pediatriei mondiale au înțeles că acest lucru este prea agresiv pentru sistemul digestiv al copiilor și și-au reevaluat abordarea. Acum mămicile sunt îndemnate să alăpteze până la vârsta de doi ani, iar la jumătate de ani să dea copiilor fie terciuri, fi piure de legume, în ambele cazuri dint-un singur produs. În așa mod este mai ușor să fie stabilite cauzele unor eventuale alergii.

Diversificarea alimentației în diferite țări: curiozităţi

Diversificarea trebuie începută cu o linguriță din alimentul nou pentru copil. Treptat, cantitatea se mărește până ajunge la o masă pe zi. Este obligatoriu ca după masă copilul să bea lapte matern. Astfel alimentele sunt digerate mai repede și mai ușor. Recomandările pediatrilor sunt asemănătoare în multe țări. Însă particularitățile naționale și tradițiile seculare introduc anumite corectări.

Japonia

În Țara Soarelui-Răsare se consideră că, până la un an, micuții nu au nevoie de altă mâncare, pe lângă laptele matern sau laptele-praf special adaptat. Pediatrii nu recomandă înlocuirea laptelui cu alte alimente. Diversificarea are alte sarcini: să învețe copilul alte lucruri: să mestece, să muște, să înghită…

  • La 5-6 luni, scopul este de a învăța copilul să mănânce cu lingurița (piure de legume sau terci).
  • La 7-8 luni, sarcina este de a învăța micuțul să mestece alimente moi.
  • La 9-12 luni, scopul este de a mesteca și a înghiți alimente tari (măr, morcov, crackeri).

Pentru japonezi nu este atât de important cât a mâncat copilul, mult mai important este ca el să învețe să facă acest lucru. Iar pentru ca să nu rămână flămând, copilului i se dă lapte matern sau lapte-praf.

Diversificarea alimentației în diferite țări: curiozităţi

Franța

Acești cunoscuți gurmanzi încep cunoștința cu bucatele adevărate la fel ca majoritatea copiilor de pe planetă – la 6 luni. La început se diversifică prânzul, apoi gustarea de la ora 5, iar mai apoi – cina.

La început se introduc în alimentație legumele fierte (sortimentul este foarte mare, inclusiv leguminoase, spanac și praz), gătite la abur și date prin răzătoare. Chiar de la început se permite adăugarea a puțin ulei sau unt. Francezii practic nu cunosc terciurile, de aceea nu le dau copiilor.

Carnea este introdusă la 8 luni. Vorbim aici despre carne de curcan, pui, vită sau pește alb slab. Se adaugă diferite ierburi aromate. La opt luni, după părerea părinților și a pediatrilor francezi, copilul poate mânca chiar și ciuperci fierte.

La 10 luni micuțul gustă cașcavaluri din lapte pasteurizat, cacao, gălbenuș și fructe crude, paste și budincă din griș. La un an micuților li se oferă legume crude – întâi roșii, apoi alte feluri de  iar restul – până la un an jumătate.

Diversificarea alimentației în diferite țări: curiozităţi

China

În această țară se duce o luptă pentru o alăptare cât mai îndelungată, deoarece situația este acolo catastrofală. Se pare că, începând cu anii ’70 ai secolului trecut, mamele obișnuiau să treacă micuții la lapte praf și diversificau alimentația foarte devreme. Este adevărat că și înainte acest lucru era destul de comun.

Introducerea produselor pentru adulți la vârste foarte timpurii era recomandată încă din timpurile dinastiei chinezești Sui (581-618). De exemplu, la 30 de zile după naștere, micuțului i se dădeau diverse alimente, de mărimea a două curmale…

Desigur, medicii din timpurile noastre nu sunt de acord cu această grabă, însă mămicile chinezi nu sunt la fel de atente. În plus, printre femeile din China există părerea că după 4 luni laptele matern este „gol”, inutil, de aceea este mai bine să dăm copiilor alimente pentru adulți. Însă situația se schimbă treptat, deși în provincii ea rămâne încă departe de ideal.

Diversificarea alimentației în diferite țări: curiozităţi

India

India, această țară pestriță și multinațională, respectă cu strictețe tradițiile. Există o mulțime de restricții, reguli și indicații, care guvernează viața femeii. Aici se include și sfera nașterii și educației copiilor. Multe depind de mediul social și casta din care face parte femeia. Majoritatea tinerelor mămici își alăptează copiii până la 3-5 ani, deși diversifică alimentația chiar din primele zile. Primul lapte se consideră foarte dăunător, de aceea copiii încep să fie alăptați la 2-3 zile. În tot acest timp li se dă apă, lapte-praf, lapte de animale.

În primele luni copiilor li se oferă sucuri de fructe. La șase luni în cazul fetițelor și la nouă luni în cazul băieților, acestora li se oferă alimente de pe masa adulților. De regulă, vorbim despre orez, pește, deserturi. În unele localități există tradiția de a transmite mâncarea de la tată sau unchi la copil. Apropo, băieții se consideră mai slabi, de aceea diversificarea se face mai târziu. Din păcate, aceste tradiții atât de respectate de hinduși, au condus la aceea că o pătrime dintre decesele neonatale revin Indiei (două milioane de copii).

Diversificarea alimentației în diferite țări: curiozităţi

Austria

Această țară are o atitudine foarte responsabilă față de diversificare. Se consideră că aceasta trebuie începută cel devreme la 5 luni, dar nu mai târziu de 7. De regulă, pentru fiecare nou produs se alocă 3 zile. Micuțului i se dă câte foarte puțin dintr-un aliment, iar mama îi urmărește reacțiile. Dacă totul este în regulă, porțiile se măresc treptat, înlocuind o masă (de regulă de prânz). Următorul fel de mâncare se introduce după o lună.

Diversificarea începe cu legume, la care se adaugă ulei de rapiță. Apoi copiilor sănătoși li se oferă produse care conțin gluten (grâu, secară, ovăz). În luna a șaptea vine vremea piureurilor de fructe. În cea de-a opta se introduce carnea, peștele, nucile mărunțite.

Treptat, micuțul este trecut la alimente pentru adulți, pregătite special pentru copii. La un an micuțul mănâncă multe de pe masa adulților. În schimb produsele din lapte de vacă (iaurt, cașcaval și lapte), după părerea medicilor austrieci, pot fi oferite micuților doar după un an…

Particularitățile diversificării naționale depind de mulți factori, însă medicii din întreaga lume tind ca aceasta să fie doar în beneficiul copiilor.

Diversificarea alimentației în diferite țări: curiozităţi

Sursa