Mulți părinți observă că micuțul, care era liniștit și ascultător, tandru și vesel, începe la un moment dat să fie capricios, nu se dezlipește de mamă nici pentru o secundă, plânge des și este nervos. Această schimbare are loc, de regulă, la vârsta de 10-12 luni. Adică, aproximativ la un an. De ce copilul se schimbă brusc? Explicația constă în criza vârstei de un an.
Semnele crizei
Cum să determinăm că micuțul nu doar a obosit și face mofturi sau nu are dispoziție, ci a început într-adevăr criza? Iată semnele care ne vin în ajutor:
- comportamentul contradictoriu. De exemplu, vrea o jucărie, dar o aruncă imediat. Sau vrea la plimbare, dar brusc, după două minute, această dorință dispare;
- schimbarea bruscă a comportamentului. Copilul este deseori supărat, indispus, refuză activitățile obișnuite, iar uneori se comportă agresiv;
- sensibilitatea și iritabilitatea crescută;
- încăpățânarea și neascultarea. Chiar dacă micuțul știe că nu are voie să facă un anumit lucru, îl face din spirit de contradicție;
- nevoia de atenție permanentă. Micuțul se ține morțiș din urma mamei și cere ca această să se ocupe doar de el;
- plânsul și mofturile frecvente. Toți copiii fac mofturi din timp în timp, însă dacă acestea se repetă prea des, în special fără motiv, pot fi considerate un semn al crizei.
Unul sau, mai des, câteva dintre aceste semne de comportament vorbesc despre începutul crizei. Aceasta poate dura între câteva săptămâni și un an. Totul depinde de caracterul copilului și capacitatea părinților de a reacționa la timp la schimbările în comportamentul copilului.
Cauzele crizei
De ce apare criza? Care sunt cauzele? Totul se explică prin faptul că, în primul an de viață, copilul se dezvoltă foarte activ. Iar această dezvoltare este multilaterală. Micuțul învață să țină în mână diverse obiecte, să mănânce cu lingura, să stea așezat și să meargă. De aceea copilașul crede că este deja mare și le poate face pe toate singur. Și, desigur, nu mai are nevoie de adulți.
Însă adulții parcă nici nu observă independența copilului. Acesta vrea să mănânce singur, dar mama îl hrănește cu lingurița. Sau copilul încearcă să se îmbrace singur, nu reușește, mama îl ajută, iar el face mofturi. Adică părinții se comportă cu micuț la fel ca înainte. Dar el a crescut deja și vrea mai multă independență. De aceea se supără, țipă, plânge sau încearcă să lovească.
Prin urmare, concluzia este următoarea: copilul se comportă în felul acesta pentru că a crescut, iar dorințele și posibilitățile lui s-au schimbat. Iar părinții trebuie să îi acorde mai multă independență și libertate și să observe la timp că piciul s-a schimbat și a devenit mai mare.
Cum să depășim criza?
Unii părinți se resemnează, iar alții își ceartă odraslele. Însă nici unii, nici alții nu au dreptate. Iată câteva sfaturi care vă pot ajuta să reduceți la minimum manifestările crizei:
- nu instituiți prea multe interdicții. Mai bine cinci, decât zece. Iar dacă vă temeți că micuțul va lua lucruri interzise, mai bine ascundeți-le;
- dacă micuțul nu vrea să mănânce, nu insistați, ci doar propuneți-i;
- dacă micuțul vrea să facă ceva singur, nu îi interziceți. Mai bine explicați-i cum să o facă și lăudați-l;
- dacă micuțul plânge permanent și nu reușiți să îi distrageți atenția, lăsați-l singur, dar nu pentru mult timp;
- fiți atenți la dorințele și rugămințile copilului, nu le ignorați;
- comunicați cu micuțul – în așa fel îi veți dezvolta vorbirea, îl veți familiariza cu lumea din jur, iar copilul va învăța să își exprime dorințele în cuvinte, și nu prin mofturi;
- jucați-vă mai mult împreună, nu doar interziceți și ordonați.
Iată încă câteva lucruri care sunt interzise:
- nu faceți presiuni asupra copilului doar pentru că sunteți mai mare și mai puternic. Părinții trebuie să apere copilul, iar el trebuie să înțeleagă acest lucru;
- nu trebuie să permiteți absolut tot; interdicții trebuie să existe, cel puțin minime;
- nu trebuie să interziceți copilului să își manifeste independența;
- trebuie să acordați copilului suficientă atenție, însă trebuie să îi explicați și să îi arătați că părinții au și alte treburi importante;
- nu loviți și nu țipați la copil. Rețineți că micuțul pur și simplu crește, iar aceasta este o criză de vârstă. Micuțul nu se comportă urât în mod intenționat;
- dacă încep mofturile, încercați să distrageți atenția copilului, dar să nu îi oferiți imediat ceea ce vrea, dacă nu ați vrut să o faceți de la bun început;
- adulții trebuie să urmeze o singură schemă de comportament. Nu trebuie ca bunica să dea bomboane, iar mama să interzică – copilul pur și simplu nu va înțelege cum este corect;
- deoarece la această vârstă copii repetă acțiunile și comportamentul adulților, trebuie să încercați să nu vă arătați laturile proaste ale caracterului în prezența copilului. Dacă veți ignora această regulă, criza copilului se va manifesta și mai acut.
Rețineți că, oricât ar dura, criza va trece la moment dat. Iar copilul va crește și în continuare. De aceea sarcina dumneavoastră este să nu vă pierdeți răbdarea și să vă comportați corect cu micuțul. Iar cel mai important – iubiți-vă copilul. Cu cât mai multă dragoste, cu atât mai bine. Dar aceasta nu înseamnă că totul trebuie să fie permis.
