mamaplus

Vaccin contra COVID-19, testat cu succes de medicii din Rusia

-
//
12.07.2020

Medicii din Rusia anunță că au elaborat un vaccin împotriva COVID-19. Testarea a fost efectuată în două etape și a trecut cu succes. Studiile clinice au început în data de 18 iunie, iar în total la program au participat 38 de pacienți.

Primul grup de persoane va fi externat în data de 15 iulie, iar peste cinci zile vor putea reveni la viața normală și ceilalți pacienți.

“Datele obținute, după cum s-a menționat, „indică formarea la voluntarii din primul și al doilea grup al răspunsului imun la introducerea vaccinului împotriva coronavirusului COVID-19”, anunță specialiștii.

Autoritățile ruse susțin că vaccinarea nu va fi obligatorie.