mamaplus

Un tată din Criuleni s-a urcat beat la volan, cu copiii în mașină, și s-a izbit într-un stâlp

-
//
19.02.2020

Cazul a avut loc aseară în satul Cimișeni, raionul Criuleni. Bărbatul a pus în pericol viața propriilor copii. Acesta s-a urcat beat la volan și s-a izbit cu mașina într-un copac. Din cauza traumatismelor primite, micuții de 3 și 5 ani au fost transportați la Spitalul Clinic Municipal pentru Copii „V. Ignatenco”.

Bărbatul și-a luat copiii de la grădiniță, după care a intrat în ospeție la un prieten cu care au consumat împreună băuturi alcoolice. După ce au petrecut, acesta și-a ucat copii în mașina care nu era dotată cu  scaune speciale.

În drum spre casă bărbatul aflat în stare de ebrietate a pierdut controlul volanului și s-a izbit într-un stâlp, iar micuții s-au ales cu traumatisme. Tatăl și-a scos copiii din mașină și a părăsit locul accidentului, iar când au ajuns la domiciliu acesta a chemat ambulanța comunicând că copii au avut de suferit.

Poliția investighează cazul.