mamaplus

Un copil de 8 ani din Comrat, impus să consume alcool și lăsat singur în mijlocul pădurii

-
//
07.04.2021

Caz șocant în raionul Comrat. Un grup de adolescenți l-au impus pe un copil de opt ani să consume alcool și l-au lăsat în pădure. Totul a avut loc acum câteva zile. Un grup de adolescenți s-ar fi dus la un picnic în pădure. Cu ei ar fi mers și un băiețel de opt ani. Când așa-numiții lui prieteni i-ar fi propus să consume alcool, el ar fi refuzat, ceea ce i-a nemulțumit pe adolescenți.

Băieții, care erau mai mari și mai puternici fizic decât victima, l-au ținut cu forța pe micuț și l-au impus să bea cu de-a sila. Copilul a căzut la pământ, fără cunoștință.

Crezând că l-au omorât, adolescenții s-au speriat și au fugit de la locul faptei. Din fericire, micuțul a fost observat de un trecător, care a chemat ambulanța la fața locului. Copilul a fost dus la spitalul raional Comrat, cu o intoxicație gravă. În sângele lui a fost depistată o cantitate mare de alcool.

„Copilul a fost diagnosticat cu intoxicație cu alcool de gravitate medie. Pentru organismul unui copil este un stres foarte mare. Medicii i-au acordat ajutorul medical copilului în prezența părinților, i-au administrat picurători, iar starea lui s-a stabilizat. Apoi, copilul a fost lăsat să meargă acasă”, a declarat directorul Spitalului din Comrat, Nina Railean.

Poliția a pornit o anchetă pe caz, iar adolescenții care au procedat astfel cu băiatul de 8 ani vor fi trași la răspundere.