mamaplus

Târguri pascale la Chișinău. Adresele unde au fost amenajate

-
//
16.04.2020

Comisia pentru Situaţii Excepţionale a municipiului Chişinău a permis desfăşurarea comerţului ambulant cu produse alimentare de panificaţie, în toate sectoarele oraşului în perioada 15 - 18 aprilie.

Comerţul se poate desfăşura atât din magazin, cât şi din tonetă, între orele 07:00-16:00 doar în locuri special amenajate de Primăria Chişinău.

Agenţii economici care vor participa la târgurile prilejuite de Sărbătorile Pascale vor trebui să respecte toate normele de protecţie pentru prevenirea răspândirii infecţiei COVID-19, iar unităţile de comerţ vor fi amenajate la o distanţă de minimum trei metri una de alta.

Iarmaroacele vor activa între orele 07:00 și 16:00, produsele de panificație urmând a fi vândute din automagazine sau tonete.

Adresele din sectoarele orașului unde vor fi comercializate produsele pascale:

  • Sectorul Botanica: bd. Dacia, 44; str. Sarmizegetusa, 30; str. Independenței, 24;
  • Sectorul Buiucani: Calea Ieșilor, 2;
  • Sectorul Centru: str. Ialoveni, 94; str. Grenoble, 165/4; Ismail 90 (în parcare); str. N. Testemițanu, 13 (parcare); șos. Hâncești, 86 (parcare);
  • Sectorul Ciocana: str. Alecu Russo, 61/1 – 63/1, bd. Mircea cel Bătrân, 8 și 23/intersecție cu str. Ig. Vieru;
  • Sectorul Râșcani: str. Miron Costin, 13/1; str. Andrei Doga, 33, str. Bogdan Voievod – str. Kiev.