mamaplus

Scumpirile se țin lanț. Călătoria cu trenul ar putea să ne coste mai mult

-
//
15.06.2022

Șeful întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM), Oleg Tofilat, susține că, probabil, în timpul apropiat și întreprinderea pe care o conduce ar putea veni cu unele modificări la prețul biletelor pentru o călătorie cu trenul.

„Posibil că noi vom veni cu unele ajustări, dar nu vor fi ceva spectaculos pentru că la moment suntem la creșterea numărului populației și a cetățenilor care călătoresc cu trenul. La moment, prețurile se stabilesc în funcție de anumite costuri și se aprobă de către minister. Asta este o formulă foarte învechită care nu se va mai regăsi atunci când intră în vigoare noul cod feroviar”, a declarat șeful CFM.

Totodată, acesta a precizat cum este stabilit prețul unui bilet pentru o călătorie cu transportul feroviar.

„Dacă este vorba de servicii de transport, vă pot spune un secret, prețurile de formează nu în funcție de costuri, dar prețul la tren sau avion se formează în funcție de cât este gata să plătească consumatorul pe termen lung. Dacă consumatorul poate plăti mai mult, cursa va exista mai mult, dacă consumatorul  nu are posibilitatea, atunci cursele dispar”, a precizat Oleg Tofilat.

Totodată, acesta a declarat că în prezent instituția pe care o conduce își concentrează eforturile pentru a crește numărul cetățenilor care aleg că călătorească cu transportul feroviar.

„Modificarea biletelor este un proces anevoios, iar efectul este minim pentru noi, pentru că noi nu umblăm acolo unde contează foarte puțin pentru Calea Ferată. Este prioritar să crește numărul călătorilor”, a conchis acesta.