Restricții de circulație pe mai multe străzi din Capitală. Cum va circula transportul public

Restricții de circulație pe mai multe străzi din Capitală. Cum va circula transportul public

-
//
04.09.2017

Primăria municipiului Chișinău informează că duminică, 3 septembrie 2017, de la ora 12.00, până luni, 04 septembrie 2017, ora 03.00, va fi sistată circulația rutieră pe sensul giratoriu bd. C. Negruzzi - str. D. Cantemir - str. Albișoara - bd. Iu. Gagarin, în legătură cu executarea lucrărilor de modernizare a sensului giratoriu.

Restricții de circulație pe mai multe străzi din Capitală. Cum va circula transportul public

Astfel, în perioada de referință, vor fi operate modificări în itinerarele de circulație a transportului public care traversează zona, după cum urmează:

Rutele de troleibuz nr. 4, 8, 17, vor fi redirecţionate, de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, pe str. Ciuflea – Viaduct;

Ruta de troleibuz nr. 5 – va fi suspendată;

Ruta de troleibuz nr. 20 – va fi scurtată până la bd. Decebal;

Ruta de troleibuz nr. 28 – va fi scurtată până la str. Ciuflea.

Conducătorii auto care traversează zona sunt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară. Primăria Chişinău mizează pe sprijinul instituţiilor mass-media în vederea informării opiniei publice în timp util, pentru a evita blocajele de trafic, iar cetăţenii să nu fie afectaţi de executarea lucrărilor.

Sursa: TV8.md