mamaplus

Primăria Chișinău nu va reduce temperatura în incinta școlilor și a spitalelor

-
//
17.01.2022

Primarul general Ion Ceban se arată indignat de faptul că sunt unele semnale că precum ar fi fost unele indicații ca în școli, grădinițe și spitale să se dea căldura la un nivel mai mic. Declarațiile au fost făcute în cadrul ședinței Primăriei Chișinău de astăzi.

Edilul capitalei Ion Ceban a cerut ca să se facă unele grupe de control, care să verifice situația în aceste instituții menționate mai sus.

„Personal să faceți aceste grupe, că din câte am auzit cineva o să diminueze căldura din instituțiile educaționale, grădinițe, școli, spitale. Le-am zis, diminuați-o la Parlament, la președinție, Guvern. Acolo dați căldura jos, puteți să o deconectați în general. La copii, la bolnavi, nu dă doamne să dați agentul termic în jos. O să achităm, cât ar fi. Deja această factură a lor, din cauza prostiei lor, ne ajunge la 90 de milioane de lei. Rog foarte mult să nu să se întâmple. Același lucru și în domeniul sănătății”, a declarat primarul.

Amintim că în urma majorărilor la gaz din ultima perioadă, cheltuielile municipalității vor crește cu 90 de milioane de lei.