Începând de astăzi, între orele 06:50 și 09:00, fiecare al patrulea troleibuz de pe liniile 8, 10, 22, 24 şi 25 este destinat exclusiv transportării copiilor. Acestea au o plăcuță cu inscripția „Hai la școală, hai la grădiniță!” și în ele ar trebui să aibă acces doar copiii și câte un însoțitor din familie. Prima zi a experimentului nu a trecut însă fără incidente.
În troleibuzele respective au intrat și adulți care au bruscat taxatorii și nu au vrut să coboare. S-a întâmplat în stațiile în care nu era niciun carabinier sau polițist. În unele stații, forțele de ordine lipseau, așa că au fost situații când anumiți pasageri, care nici mască nu purtau, au bruscat taxatorii și au intrat în troleibuzele destinate copiilor.
La capătul liniilor de troleibuz, taxatorii dezinfectează barele, mânerele de la scaune și uși. La fiecare stație, este deschisă doar ușa din față.
Începând de astăzi, în Chișinău, a fost lansat un regim special de circulație a troleibuzelor şi autobuzelor. Este un proiect-pilot, care prevede că între orele 06:50 și 09:00, fiecare al patrulea troleibuz de pe liniile 8, 10, 22, 24 şi 25 este destinat exclusiv transportării copiilor spre școli sau grădinițe. În cazul autobuzelor, au fost efectuate modificări pentru liniile 5, 19, 23 şi 26. Potrivit autorităților locale, măsurile sunt necesare pentru prevenirea răspândirii noului tip de coronavirus în municipiul Chișinău și pentru protecția copiilor în transportul public.