mamaplus

Premieră în domeniul oncologic din țara noastră. A fost deschis primul Serviciu diagnostic și tratament hibrid

-
//
30.01.2025

La Institutul Oncologic din Chișinău a fost deschis astăzi, 30 ianuarie, Serviciul diagnostic și tratament hibrid în oncologie. Acesta este dotat cu echipament de ultimă generație pentru diagnosticarea cu precizie a formelor grave de cancer.

mamaplus

Ministerul Sănătății (MS) transmite că aparatul medical ultramodern, menit să ofere un diagnosti rapid și explicit, constă din tomograf computerizat (CT) cu 256 de slice-uri, pentru imagini detaliate, aparat de radiografie digitală cu tomosinteză, ultrasonograf cu elastografie și ecoendoscopie pulmonară și digestivă – premieră pentru țara noastră.

„Noile tehnologii oferă pacienților acces la investigații moderne, precum videobronhoscopia intervențională sub anestezie generală, realizată în 24 de ore, și stadializarea cancerului bronhopulmonar, esențial în tratamentul formelor avansate ale bolii.

Mai mult, sunt utilizate metode minim invazive, cum ar fi biopsia transtoracică ghidată imagistic și endoscopia ultrasonografică digestivă, care îmbunătățesc diagnosticul și reduc riscurile pentru pacienți. Datorită acestui echipament, Institutul Oncologic se aliniază la standardele celor mai moderne centre oncologice internaționale”, transmite MS.

Costul proiectului este de 47 de milioane de lei, iar echipamentul, în valoare de 40,8 milioane de lei, a fost cumpărat din mai multe surse, transmite Ministerul Sănătății. De asemenea, reparația cabinetelor medicale a costat aproximativ 6,2 milioane de lei.

În ultimii doi ani și jumătate, în modernizarea Institutului Oncologic au fost investiți circa 200 de milioane de lei.

Close menu