mamaplus

Povestea unei femei care a rămas însărcinată de două ori într-o singură lună. Cazul extrem de rar i-a uimit pe medici

-
//
25.05.2023

O femeie în vârstă de 30 de ani, care își dorea să devină mamă pentru a doua oară, a avut parte de o surpriză uriașă. Dacă la început i s-a spus că este însărcinată cu gemeni, ulterior medicii au făcut o descoperire neașteptată.

mamaplus

Sophie Small, în vârstă de 30 de ani și soțul ei, Jonathan, de 34 de ani, trăiesc în Leominster, Herefordshire, iar în urmă cu patru ani au început să-și dorească să devină părinți pentru a doua oară.

Tânăra, care mai are un fiu de șase ani, a crezut că este însărcinată în decembrie 2019, după ce s-a confruntat cu dureri de cap, însă ea și partenerul ei au continuat să aibă relații intime și în luna ianuarie. Astfel, ulterior, ea și-a făcut un test de sarcină care a ieșit pozitiv.

Ecografiile, însă, au arătat că tânăra așteaptă gemeni, dar medicii au făcut o descoperire neașteptată atunci când a născut, întrucât au au realizat că sarcina respectivă era un caz rar, cunoscut sub numele de superfetație, în care femeile însărcinată deși era deja.

Chiar dacă cele două fetițe au venit pe lume în același timp, ele nu sunt gemene.

„Așteptam gemene, dar una dintre fetițe a fost mai mare decât cealaltă. Asta i-a făcut pe medici să se gândească că ceva nu e în regulă. ”, a povestit Small, potrivit Daily Mail.

mamaplus

Ce este superfetația

Superfetația este un fenomen biologic ce constă în fecundarea a două ovule care provin din perioade diferite de ovulație. Astfel, rezultă doi feți, diferit măturați, în același uter.

Superfetația are loc mai frecvent la animale decât la oameni, iar medicii nu sunt foarte siguri de ce anume se întâmplă acest fenomen. Este diferit de procesul de a avea copii gemeni, fiindcă o sarcină gemelară se formează atunci când un ovul se desparte sau când două ovule sunt eliberate și fertilizate în același ciclu. În procesul de superfetație, în schimb, este vorba despre două sarcini diferite în același timp, fiindcă ovulul se eliberează în timpul unei sarcini deja existente.

Sursa: peroz.md