O femeie și doi copii au ajuns la spital, după ce au fost accidentați pe o trecere de pietoni. Accidentul a avut loc în această dimineață, în jurul orei 08:30, pe strada Mihail Sadoveanu din sectorul Ciocana al capitalei.
Potrivit poliției, femeia și copii săi, un băiat pe care-l ținea în brațe și o fată pe care o ținea de mână, au fost loviți de un automobil de model Honda în timp ce traversau strada pe trecerea de pietoni.
În urma impactului, șoferul automobilului a urcat pietonii în automobil și i-a transportat la spital.
Sveltana Scripnic, ofițerul de presă al Poliției Capitalei, a declarat că victimele nu s-au ales cu traumatisme grave.
Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul, iar în dependență de gravitatea leziunilor cu care s-au ales victimele, șoferul urmează să fie sancționat.