O adolescentă în vârstă de 16 ani din orașul Slavyansk-na-Kubani, Federația Rusă, s-a stins din viață în circumstanțe suspecte. Împreună cu mama sa, Irina s-a mutat anul trecut din Ucraina în orașul Slavyansk-na-Kubani, fiind înscrisă la un colegiu din localitate. Încă în prima lună de studii, fata s-a îndrăgostit de un băiat cu câțiva ani mai în vârstă decât ea și a început să absenteze de la ore. Cei doi au fost observați în repetate rânduri în preajma instituției de învățământ. Relația lor nu a durat însă mult timp, deoarece în primăvara acestui an nu mai erau împreună.
Adolescenta refuza să comunice cu noii săi colegi și prin urmare, Poliția nu a putut afla mai multe detalii despre relația ei cu băiatul respectiv.
Câteva luni mai târziu, Irina a aflat că era însărcinată. Copila a decis să nu povestească nimănui despre situația în care se afla, inclusiv mamei sale. Cu toate acestea, femeia în vârstă de 39 de ani a suspectat ceva la un moment dat, pentru că observase că fiica ei adăugase brusc în greutate. Chiar și așa, ea a decis să mai aștepte cu vizita la medic.
Când a aflat că fiica ei este gravidă, femeia a înscris-o imediat la o consultație la medicul ginecolog, cu toate că oamenii legii susțin că nu au găsit nicio dovadă că au fost la medic vreodată.
În data de 23 septembrie, Irina a intrat în travaliu. Conform surselor kp.ru, adolescenta a născut în toaleta din curtea casei unde locuia împreună cu mama sa.
Ceea ce a urmat pare a fi o scenă ruptă din filmele de groază
Copila și-a luat fetița nou-născută și a culcat-o pe o pernă cu fața în jos. În rezultat, bebelușul s-a sufocat, iar apoi a fost ascuns de copilă în curtea casei. Potrivit anchetei, copila născuse prematur, la apriximativ 5-6 luni de sarcină și suferise o hemoragie abundentă care a durat aproximativ trei zile. Chiar și în aceste circumstanțe, mama fetei nu a chemat ambulanța, iar în rezultat Irina s-a stins din viață.
”Femeii i-a fost frică de ochii lumii și, de aceea, a decis să nu cheme ambulanța, încercând să oprească hemoragia de sine stătător. Când fata nu mai dădea semne de viață, ea a sunat totuși la urgențe, însă era prea târziu.”, povestesc surse din cadrul anchetei.
Pe acest caz a fost deschisă o anchetă penală, iar în urma expertizei medico-legale oamenii legii vor stabili ce pedeapsă va ispăși mama copilei decedate.