mamaplus

Noi detalii privind starea bebelușului rănit în accidentul recent din raionul Comrat

-
//
22.10.2019

Accidentul a avut loc acum o săptămână într-un sat din raionul Comrat. În urma impactului, bebelușul de numai 4 luni și mama lui au fost transferați de urgență la Centrul Mamei și Copilului din Chișinău. Acum medicii spun că bebelușul se află în afara oricărui pericol, chiar dacă inițial a fost internat în secția neurochirurgie pentru că a suferit o comoție cerebrală.

Acum, viața bebelușului nu este expusă pericolului. El este deja acasă, împreună cu părinții săi”, a menționat Svetlana Duleva, șefa Direcției Sănătate și protecție Socială din Găgăuzia.

Șeful spitalului de la Comrat, Constantin Ianioglo spune că părinții copilului au suferit mai multe traume de gravitate medie, iar viața lor este în afara oricărui pericol.

Totul s-a întâmplat în data de 12 octombrie, în apropiere de satul Bugeac din raionul Comrat. Potrivit poliției locale, șoferul mașinii, originar din Slobozia Mare, raionul Cahul, care îi avea la bord pe soție și copilul minor, nu s-ar fi isprăvit cu ghidajul. Mașina a derapat de pe traseu și a fost proiectată într-un copac de pe marginea drumului.