mamaplus

Moldovenii cu cetățenie română vor primi alocații mai mari pentru copii

-
//
17.12.2021

Vești bune pentru cetățenii moldoveni care dețin cetățenie română. Guvernul României a aprobat majorarea alocațiilor pentru copii, începând cu 1 ianuarie 2022.

Astfel, din anul viitor, aceste plăți sociale vor fi în mărime de:

  • 600 de lei românești pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
  • 243 de lei românești pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii peste 18 ani care urmează cursurile liceale sau profesionale;
  • 600 de lei românești pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

Totodată, ministrul Muncii a anunțat şi că pensia minimă se majorează cu 25%, de la 800 la 1.000 de lei româneşti (circa 4 mii de lei moldoveneşti).

"Valoarea punctului de pensie se majorează de la 1442 de lei la 1586 de lei, anume acel procent de 10%. Urmează și a ieșit din avizare ordonanța care prevede instituirea acelui ajutor financiar care se acordă o singură dată în luna ianuarie pensionarilor care au pensia mai mică sau egală cu 1.600 de lei", a completat ministrul Muncii din România, Marius Budăi.