mamaplus

Mezinul Adelei Popescu împlinește un anișor. Mesajul emoționant al actriței

-
//
12.07.2022

Să crești trei copii este frumos, dar și greu în același timp. Adela Popescu a mărturisit asta de nenumărate ori, mai ales de când s-a născut mezinul Adrian. În acest an au fost de toate – de la adormitul ”din mers„ și până la escapade spontane în care copiii s-au încadrat perfect. Actrița spune că încă mai învață ce-i aia parenting și chiar dacă mai greșește uneori, știe că este în favoarea ei.

Astăzi, de ziua mezinului său, Adela a publicat un mesaj emoționant, adresat soțului său, Radu Vâlcan,

”Așa-i că nici tu nu îți dorești nimic mai mult decât să ne fie puii fericiți și sănătoși?”, își întreabă retoric soțul Adela Popescu.

mamaplus

Adela și Radu au organizat o mică petrecere, în sânul familiei, alături de cei doi frățiori mai mari ai lui Adrian și nașa fiului lor, Ioana Scărlătescu. Tortul, baloanele și șampania au fost de nelipsit, iar cel mic a apreciat mult atenția de care a avut azi parte.