mamaplus

Marina Cârnaț, extrem de îngrijorată: ”Soțul meu a fost internat în Centrul COVID-19”

-
//
09.07.2020

Mama a șapte copii și soția avocatului Teodor Cârnaț a venit zilele trecute cu un mesaj în care își exprima îngrijorarea față de starea de sănătate a partenerului său de viață. Se pare că Teodor a prezentat simptome specifice COVID-19 și a fost nevoie de intervenția asistenței medicale de urgență. Riscul era și mai mare, inclusiv pentru că erau în pericol și copiii care au intrat în contact cu el.

Deși și-a ținut urmăritorii de pe rețelele de socializare în suspans o perioadă, Marina a revenit cu câteva detalii referitoare la experiența prin care au trecut zilele trecute. 

”Soțul meu a venit acasă cu simptome de COVID-19. Avea febră, slăbiciuni, durere în gât și am sunat ambulanța și l-au dus imediat în Centrul COVID-19. L-au ținut timp de o noapte, pentru că nu se dă rezultatul imediat. Dezavantajul este că-i un mare risc, pentru că poți să te infectezi acolo de acest virus…”, a mărturisit Marina.

Teodor a fost internat în data de 7 iulie în Centrul COVID-19. Rezultatele testului au fost așteptate cu sufletul la gură de toți membrii familiei, iar a doua zi medicii au dat verdictul final.

”Slavă Domnului, a luat rezultatul azi și este negativ. Am avut emoții mari, dar am zis că trebuie să crezi în Dumnezeu și îi mulțumim că totul este bine.”, a mai adăugat tânăra mămică pe Instagram.

Chiar și așa, reprezentanții Centrului COVID-19 i-au recomandat lui Teodor Cârnaț să se afle în continuare la evidența medicului de familie, deși starea lui de sănătate s-a îmbunătățit semnificativ.