mamaplus

Licitaţie online în susţinerea a două organizaţii

-
//
15.02.2019

În exclusivitate acum, o şansă unică de călătorie pe o insulă privată și o întâlnire remarcabilă în Caraibe cu moldoveanca Mariana Dahan, care în aceste zile a ajuns din nou în topul celor 100 de oameni influenți ai lumii, precum şi unul dintre cei mai de succes oameni de afaceri de pe glob Sir Richiard Branson, poate fi licitată online aici

mamaplus

Începând cu 11 februarie şi până în data de 19 februarie, 2019 este deschisă licitaţia online pentru cei interesaţi de un  schimb de experienţă de neuitat pe insula privată a milionarului Branson - Necker, în compania unor antreprenori, inovatori și investitori de excepție. Fondurile acumulate în urma licitaţiei vor susţine programele de activitate ale fundaţiei internaţionale  WIN - World Identity Network şi a programelor de suport pentru cei mai vulnerabili copii din ţara noastră desfăşurate de CCF/HHC Moldova.

mamaplus

Întâlnirea este planificată pentru perioada 2-4 aprilie 2019. Oferta include: oportunități de networking în cadrul unui prânz alături de un grup de antreprenori de elită în domeniul tehnologiilor; o cină cu Mariana Dahan, personalitate proeminentă în lumea identificării digitale, co-fondatoarea World Identity Network, reţea care are drept scop identificarea universală a persoanelor; întâlnire exclusivă cu legendarul Bill Tai, fondatorul Silicon Valley VC și consilier al Fundației WIN; cazare pentru 2 nopţi în unul dintre cele mai luxoase hoteluri de pe insula Scrub - Suite Ocean View; Precum şi o zi de neuitat pe insula privată a lui Sir Richard Branson, incluzând activități  de kitesurfing, scufundări, snorkeling, tenis și golf. La fel sunt asigurate şi transferurile între insulele Necker și Scrub și aeroportul EIS Tortola.

Licitația începe de la 12 000 dolari şi include un şir de  condiții importante şi termeni de participare. Toate aspectele legate de realizarea lotului supus licitației urmează a fi stabilite printr-un acord oficial specificând aspectele generale şi particulare ale câștigătorului.  

Participanții sunt rugați să atragă o atenție sporită acestor termeni şi condiții, în cazul nerespectării unuia dintre punctele menționate, poate fi anulată participarea.  

***

Mariana Dahan s-a alăturat cu încredere echipei CCF/HHC Moldova în iunie 2018, în poziția de ambasador, reprezentând munca noastră la nivel local, dar şi experiența globală a HHC Marea Britanie, împărtășind aceeași viziune - O lume în care nici un copil nu va mai trebui să treacă prin trauma orfelinatului . 
De 15 ani, CCF/HHC Moldova îşi asumă misiunea ambițioasă prin care demonstrează că reforma sistemului de protecție a copilului este posibilă. Alături de fundația britanică Hope and Homes for Children oferim suport autorităților din Moldova pentru realizarea acestei schimbări.

Moldova a înregistrat succese răsunătoare din 2007, când în internate și case de copii se aflau separați și privați de protecție părintească peste 12 mii de copii. Astăzi, în 2019, mai sunt circa 1000 de copii în instituții. Calitatea vieții copiilor reîntorși acasă rămâne la fel un subiect important ce necesită acțiuni și eforturi susținute.

Mariana Dahan a cunoscut situații reale, a discutat cu familii aflate în impas și a rămas profund marcată de crizele cu care se confruntă familiile, dar și de suportul oferit, prin care schimbăm viețile copiilor. În acest scop, Dr. Mariana Dahan a acceptat să devină Ambasador și să ajute la convocarea comunității din domeniul business și din cel al tehnologiilor pentru o serie de evenimente de fundraising pentru a susține cauza CCF/HHC Moldova.