mamaplus

La Chișinău au început lucrările de tăiere și prelucrare chimică a ambroziei

-
//
06.06.2022

În cadrul ședinței operative a serviciilor municipale, din 6 iunie, angajații întreprinderii „Spații Verzi” din Chișinău au anunțat că au început desfășurarea lucrărilor de tăiere și prelucrare chimică a ambroziei, care în această perioadă este în fază de creștere.

Așadar, reprezentanți ai întreprinderii „Spații Verzi” au subliniat că în sectoarele Botanica și Ciocana nu există focare de ambrozie. Totodată, în sectoarele Râșcani, Centru și Buiucani au fost tăiați peste 550 de metri pătrați de ambrozie.

Totodată, autoritățile au atenționat deținătorii de teren asupra necesității distrugerii ambroziei, care, în ultimii ani, a căpătat o mare răspândire, provocând pericole majore atât pentru agricultură, cât și pentru sănătatea omului.

De asemenea, potrivit unui regulament al Guvernului, cetățenii au obligația de a tăia planta de ambrozie prezentă pe terenul propriu. Persoanele care nu respectă prevederile riscă a fi sancționate.

La fel, angajații „Spații Verzi” au efectuat lucrări de stropire chimică a căpușelor, iar bazinele acvatice și plajele din capitală au fost curățate.