mamaplus

Institutul Mamei și Copilului a primit echipamente medicale moderne, în valoare de 550 de mii de dolari

-
//
04.11.2022

Institutul Mamei și Copilului a primit echipamente medicale moderne, în valoare de 550 de mii de dolari, achiziționate de Fondul ONU pentru Populație (UNFPA), cu suportul financiar al Guvernului Statelor Unite ale Americii. Evenimentul de donație a avut loc joi, 3 noiembrie.

Mai exact, au fost oferite aparate de anestezie, monitoare de ritm cardiac, aspiratoare chirurgicale, ventilatoare neonatale, unități de electrochirurgie, laringoscoape, un sistem de decongelare a plasmei, defibrilatoare, dar și paturi de terapie intensivă, incubatoare, lămpi și mese de operație, etc.

Majoritatea dispozitivelor sunt destinate secției Obstetrică nr.1, unde nasc femei cu patologii grave din toată țara, inclusiv refugiate din Ucraina. Cu echipamente medicale performante au fost dotate și alte două secții din cadrul IMC, dar și două săli de operație.

Menționăm că, secția Obstetrică nr.1 a IMC a fost renovată capital, după peste 40 de ani de activitate, din banii alocați de Ministerul Sănătății, fiind inaugurată în vara acestui an. În total, UNFPA cu sprijinul Guvernului SUA va dota cu echipamente nouă instituții medicale din țară.

mamaplus
mamaplus
mamaplus
mamaplus
mamaplus
mamaplus
mamaplus
mamaplus
mamaplus
mamaplus