mamaplus

Indemnizațiile unice de 120.000 de lei vor fi oferite într-o singură tranșă tinerilor medici

-
//
07.12.2022

Tinerii specialiști care după absolvirea studiilor postuniversitare de rezidențiat și învățământului profesional tehnic sunt angajați în instituții medico-sanitare publice raionale, din sate sau comune, vor primi indemnizațiile unice într-o singură tranșă. O decizie în acest sens a fost luată de Cabinetul de Miniștri, la 7 decembrie.

Astfel, începând cu anul viitor, după șase luni de activitate, medicilor și farmaciștilor le va fi achitată integral indemnizația de 120.000 de lei, iar asistenților medicali, moașelor, asistenților farmaciști, tehnicienilor dentari, asistenților medicali în diagnostic de laborator – indemnizația de 96.000 de lei.

În prezent, indemnizațiile debursate în trei rate egale, după expirarea primei luni de activitate și, ulterior, la finele fiecărui an de muncă, nu sunt motivante pentru tinerii specialiști deoarece de cele mai multe ori nu le acoperă cheltuielile de deplasare, cazare și alte necesități. În special medicii preferă să activeze în spitalele din municipiul Chișinău, în timp ce în instituțiile raionale, din sate sau comune se înregistrează deficit de personal medical.

Potrivit Ministerului Sănătății, anul acesta au mers să lucreze la Spitalul Raional Hâncești șase tineri specialiști – un medic neurolog, chirurg, obstetrician, pediatru și doi medici interniști.