mamaplus

Șase nume noi alături de designeri consacrați, la Moldova Fashion Days ediția XVII

-
//
30.01.2020

Designerii autohtoni cunoscuți și îndrăgiți de public, alături de noile talente care fac primii pași în acest domeniu vă dau întâlnire la cel mai mare show de modă din țară, „Moldova Fashion Days”. Cele mai noi tendințe, idei originale de ținute pentru sezonul primăvară-vară, lume bună și atmosferă unică vă așteaptă pe 21 și 22 martie la Jaguar Land Rover.

În cele două zile de show, peste 30 de designeri, reuniți sub brandul Din Inimă, își vor demonstra noile creații recent scoase din ateliere. Texturi îndrăznețe, elemente și asocieri neașteptate, culori energizante și optimiste, stil și atitudine - sunt caracteristicile colecțiilor acestui sezon.

Bineînțeles, pe podiumul de la Moldova Fashion Days veți vedea colecțiile brandurilor deja îndrăgite, dar și a celor șase tineri designeri, care fac primii pași curajoși în industria modei și sunt gata să-și demonstreze cu mândrie talentul.

„Susținem de mulți ani industria textilă din Moldova și suntem alături de APIUS (Asociația Patronală din Industria Ușoară) în toate activitățile pe care le desfășoară. Investim resurse în dezvoltarea designerilor autohtoni, oferindu-le oportunitatea de a participa la cele mai relevante evenimente atât locale cât și internaționale. Iar prin intemediul ZIPhouse (Centrul de Excelență și Accelerare în Design și Tehnologii) susținem tinerele talente în a crea și promova ținute creative si sustenabile.”, susține Doina Nistor, directoarea Proiectului de Competitivitate din Moldova.

„Industria ușoară reprezintă una dintre cele mai prospere ramuri ale economiei naționale, ocupând primele poziții în topul domeniilor de atragere a investițiilor. Un succes pe care îl înregistrăm de câțiva ani este organizarea show-ului de modă Moldova Fashion Days. Evenimentul dat reprezintă un instrument de promovare a celor mai talentați designeri din Republica Moldova”, a menționat Alexandra Can, președinta Asociației Patronale din Industria Ușoară (APIUS).

MFD este organizat de APIUS (Asociația Patronală din Industria Ușoară) sub egida Agenției de Investiții și este susținut de partenerii strategicii USAID, Suedia și UK aid. Partenerul premium pentru logistică și fundraising al MFD este Berlizzo BTL & Events.