Trei instituții de învățământ din R. Moldova vor fi reabilitate din fonduri japoneze. În total Moldova va beneficia de 174 de mii de dolari prin programul de Granturi pentru Securitatea Umană „Kusanone”.
De primul proiect – Îmbunătățirea mediului de învățământ la grădinița pentru copii cu deficiențe de vedere, în sumă de 100 795 USD, care presupune renovarea ferestrelor, ușilor și acoperișurilor va beneficia Organizația non-guvernamentală „Curcubeul”. Un proiect „Kusanone” în valoare de 34 725 USD va obține grădinița din satul Căpriana, r-nul Strășeni. Proiectul prevede dotarea instituției cu echipamente moderne pentru bucătărie și spălătorie. Cel de-al treilea proiect în sumă de 39 079 USD va merge către Liceul Teoretic „Constantin Stere” din mun. Soroca și va contribui la renovarea blocurilor sanitare și a lavoarelor de la cantine.
Semnarea de contractelor de grant pentru educație și sănătate oferite de Guvernul Japoniei prin intermediul Programului de Granturi pentru Securitatea Umană „Kusanone” a avut loc marți, 6 martie.
Programul „Kusanone” a fost lansat în Republica Moldova în anul 2008. Beneficiari ai proiectelor ,Kusanone” au fost și instituțiile de cultură. Astfel, în anul 2016 Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice a obținut un grant pentru dotarea cu echipamente multimedia.
Sursa: TV8.md