mamaplus

Doi copii din Ocnița au rămas orfani după ce ambii părinți au decedat astăzi într-un accident teribil

-
//
15.04.2021

Un accident teribil s-a produs astăzi dimineață în jurul orei 9:00 la intrare în satul Ocnița. Doi soți de 33 și 37 de ani, locuitori ai satului Clocușna, din raionul Ocnița, au murit pe loc, după ce s-au izbit cu mașina într-un copac, iar o pasageră de 58 de ani a fost internată în stare gravă la spital, însă s-a stins din viață din cauza leziunilor grave. Potrivit oamenilor legii, cuplul decedat în accident erau părinții a două fetițe de 4 și 8 ani.

Un automobilul de model „Volkswagen Passat” deplasându-se în direcția satului Ocnița, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, iar din cauza carosabilului umed a pierdut controlul volanului, derapând de pe traseu și tamponându-se într-un copac de pe marginea drumului.

În consecință șoferul de 37 de ani și soția acestuia de 33 de ani au decedat pe loc, iar o pasageră de 58 de ani a fost transportată la spitalul raional Ocnița cu diferite traumatisme.

„Toate persoanele din automobilul implicat în accident erau locuitori ai satului Clocușna, din raionul Ocnița, și au fost descarcerate cu puțin timp în urmă”, informează poliția.

Oamenii legii se află la fața locului pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

mamaplus