mamaplus

Doctorul familiei: Noi abordări în tratamentul cancerului

-
//
05.06.2024

De curând, în SUA la Chicago, a avut loc conferința Societății Americane de Oncologie Clinică. Cancerul este o maladie teribilă care provoacă anual un număr exorbitant de decese, în toată lumea.

mamaplus

Dacă zeci de ani în urmă când studierea cancerului abia începea, se discuta despre ce ar putea face medicii mai mult pentru a trata boala. În prezent oamenii de știință cred că în unele cazuri ar trebui să ne dezicem de terapii prea intensive, transmite radiomoldova.md.

În cadrul conferinței Societății Americane de Oncologie Clinică s-au prezentat rezultatele unui studiu ce vizează cancerul ovarian și de esofag. Cercetătorii insistă că uneori nu este cazul să fie aplicate terapii prea radicale, întrucât medicamentele recent apărute pe piață sunt din ce în ce mai eficiente, menționează euronews.com.

Cercetătorii francezi, de exemplu, au descoperit că pacienții cu cancer ovarian avansat ar putea evita extirparea ganglionilor limfatici fără ca aceasta să le afecteze rezultatele de supraviețuire.

Studiul a comparat rezultatele a 379 de pacienți. La 50% din subiecți s-au îndepărtat ganglionii limfatici, iar celeilalte jumătăți nu. După nouă ani de la intervenție nu a existat nicio diferență în ceea ce privește durata de viață a pacienților, iar cei cu intervenții chirurgicale mai puțin extreme au avut mai puține complicații, cum ar fi nevoia de transfuzii de sânge.

Un alt exemplu este chimioterapia care poate vindeca limfomul Hodgkin, un cancer al sistemului limfatic, dar pacienții pot avea efecte secundare severe. Un studiu recent a arătat că un nou tratament de chimioterapie mai puțin intensiv a vindecat cancerul „mai eficient și cu mai puține efecte secundare decât regimul de chimioterapie intensiv stabilit”.

Studiul a inclus 1.482 de persoane din nouă țări.

„Vestea bună este că tratamentul cancerului nu numai că devine mai eficient, ci devine din ce în ce mai ușor de tolerat și asociat cu mai puține complicații pe termen scurt și pe termen lung”, a spus dr. William Nelson de la Johns Hopkins School of Medicine, care nu a fost implicat în noua cercetare.