La aproape doi ani de la nașterea micuțului Dominic, Alex Velea vrea să-i fie tată și în acte. Artistul a deschis proces şi îi cheamă la tribunal atât pe iubita sa, Antonia, cât şi pe italianul care încă îi este soţ acesteia, Vincenzo Castellano, scrie Kankan.md.
Alex Velea nu este recunoscut, în acte, părintele copilului său pentru că Antonia este încă măritată cu italianul Vincenzo Castellano, iar Domenic poartă numele de familie Castellano, și nu Velea.
Artistul a depus în urmă cu două zile o cerere la Judecatoria Sectorului 1, care are ca obiect ”tăgadă paternitate”. Velea le cere judecătorilor să constate că nu italianul este tatăl fiului său, ci el, care are de aproape trei ani o relație cu artista, relatează click.ro.
Antonia şi Vincenzo Castellano s-au căsătorit în 2011, după o relaţie de patru ani. Cântăreaţa a rămas însărcinată în luna decembrie a anului 2009, iar în data de 28 august 2010 a adus pe lume o fetiţă, pe Maya Rosaria Castellano. Fericirea n-a durat însă prea mult. În noiembrie 2012, au apărut primele zvonuri legate de despărţire, confirmate de Vincenzo.
Sursa: Kankan.md