120 de bebeluși din familii numeroase, întâmpinați cu drag de Medpark

120 de bebeluși din familii numeroase, întâmpinați cu drag de Medpark

-
//
10.02.2015

Pe parcursul anului trecut 112 mame din familii social-vulnerabile au primit în dar seturi de naştere de „Bun venit pe lume”. Mămicile care îngrijesc de cel puţin 4 copii, iar în 2014 au adus pe lume un alt bebeluş, sunt beneficiarele proiectului de responsabilitate socială „La Medpark, cu o viaţă nouă ajutăm două”. Proiectul a fost lansat în noiembrie 2013, iar echipa Medpark areuși să ajungă în familiile beneficiare din 15 raioane ale țării, precum Anenii Noi, Hâncești, Călărași, Strășeni, Fălești, Căușeni, Telenești, Ialoveni, Orhei ș.a.

120 de bebeluși din familii numeroase, întâmpinați cu drag de Medpark

Idris Ozcelik, manager general Medpark: „Timp de un an am reușit să împărtășim bucuria nașterii cu peste 100 de mame ce se află în dificultate. Prin acest proiect, Spitalul Internaţional Medpark îşi reconfirmă statutul său de actor social-responsabil, care contribuie la susţinerea persoanelor defavorizate şi la dezvoltarea domeniului sănătăţii din Republica Moldova.”

Seturile conţin produse de igienă, hăinuţe pentru nou-născuţi şi alte lucruri necesare pentru perioada de după naştere. Ele au fost procurate cu ajutorul mămicilor care în 2014 au ales să nască la Medpark, la cea mai performantă maternitate din ţară.

Olga Șchiopu, Director Medical Medpark: „Prin acest proiect oferim împreună o nouă șansă femeilor cu o situație materială precară. 50 la sută din valoarea setului de naştere este acoperită de Medpark, iar cealaltă parte din cost este alocată din suma pe care o achită femeile pentru serviciile de maternitate ale spitalului. Lunar, câte 10 seturi de „Bun venit pe lume!” au fost donate beneficiarelor proiectului, indiferent de maternitatea aleasă de acestea pentru a naşte.” 

De la lansarea proiectului național și până în prezent echipa Medpark a reușit să meargă în familiile în care pe parcursul anului precedent au venit pe lume 120 de bebeluși.

120 de bebeluși din familii numeroase, întâmpinați cu drag de Medpark

Svetlana Zaițeva, mamă a 4 copii, or. Cahul: „Noi nu cumpărăm niciodată asemenea produse, pentru că nu avem bani. Mulțumim foarte mult spitalului Medpark. De câți ani suntem, asemenea surprize nimeni nu ne-a făcut, nimeni nu a venit la noi.”

Lilia Bulicanu, mamă a 5 copii, or. Basarabeasca: „Vă mulțumesc foarte mult, din suflet, pentru cadoul pe care mi l-ați oferit și pentru susținere.” 

Elena Sârbu, mamă a 4 copii, or. Cimișlia: „Sunt multe familii nevoiașe care au nevoie de aceste cadouri, aceste surprize chiar sunt plăcute pentru noi.”

Maria Besarab, mamă a 4 copiii, or. Cahul: „Trecem prin foarte multe emoții, ne pare bine că avem copilași frumoși. Mulțumim frumos spitalului Medpark pentru tot ce a făcut pentru noi.”

120 de bebeluși din familii numeroase, întâmpinați cu drag de Medpark

Proiectul social „La Medpark, cu o viață nouă ajutăm două” s-a născut din dorința instituției de a fi alături de cât mai mulți bebeluși, în special de cei din familii social-vulnerabile, și se desfășoară în parteneriat cu Ministerul Sănătății al Republicii Moldova.

Mihail Ciocanu, viceministrul Sănătății al Republicii Moldova în exercițiu: „Ministerul Sănătății de la bun început a susținut inițiativa Spitalului Internațional Medpark. Proiectele de responsabilitate socială corporativă reprezintă o noutate pentru Republica Moldova. Este o activitate pe care o încurajăm.”

Datorită succesului obținut, proiectul va continua și în anul 2015, când alte 120 de mămici aflate în dificultate urmează să primească seturi de naștere, achiziționate cu ajutorul femeilor care aleg să-și întâmpine pe lume bebelușii la Medpark.

De ce să alegeți serviciile de maternitate Medpark?

  •  Servicii medicale 24/24 ore: linie de gardă pentru urgenţe obstetrice şi ginecologice.
  •  Monitorizarea permanentă a sarcinii: analize de laborator, echipamente performante, ecografie fetală, diagnostic prenatal, inclusiv genetic, diverse specialităţi medicale.
  •  Posibilitatea de a alege medicul dintr-o echipă de top.
  •  Echipă cu experiență: specialişti cu o vastă experienţă în asistarea sarcinilor multiple şi a celor cu grad înalt de complexitate.
  •  Investigații complexe pentru nou-născut: ecocardiografie, ecografie transfontanelară, audiometrie, investigaţii pentru diverse tipuri de boli metabolice.
  •  Serviciu ATI cu gardă continuă: monitorizare permanentă a stării mamei și bebelușului, terapia durerii şi îngrijire postoperatorie.
  •  Confort: saloane de 5 stele, pentru 1 persoană, care oferă toate condițiile pentru confortul mamei și al bebelușului.
  •  Terapie intensivă neonatală: pregătiţi în eventualitatea apariţiei oricăror probleme la naştere.
  •  Centru de Educație Prenatală: programe educaţionale pentru viitorii părinţi, cu acces gratuit.
  •  Pediatrie: continuarea îngrijirii copilului după externare prin serviciul performant de pediatrie.

Pachete de naștere în funcție de necesități: Safe Care şi Extra Care.

Mai multe informații despre maternitatea Medpark aflați pe www.medpark.md.