Sezonul căpșunelor este în toi, iar noi ne-am gândit să alegem o rețetă de desert care se prepară rapid și are un număr redus de calorii. Vedera rețetei sunt căpșunele, bineînțeles. Pregătește toate ingredientele din timp și așteaptă-te la un rezultat pe măsură. Să trecem la treabă!
Bate albușurile spumă, adaugă zahărul și bate bine până se topește tot zahărul. Adaugă pe rând gălbenușurile, unul câte unul, și făina în ploaie, până la omogenizare totală.
Toarnă compoziția într-o formă rotundă tapetată cu hârtie de copt și dă la cuptorul încins, la foc potrivit, 30-35 de minute sau până trece testul scobitorii.
Între timp, prepară crema. Toarnă laptele rece într-un vas de mixer, apoi adaugă pachețelul cu mix pentru cremă și untul moale. Amestecă cu mixerul, inițial la viteză mică, pentru omogenizare, apoi la viteză mare, timp de 3-4 minute. Dă la rece crema obținută.
Scoate blatul pe un grătar, iar când s-a răcit, mută-l pe platou și taie-l în două foi. Montează tortul: o foaie de blat, cremă, iarăși foaie, din nou cremă. Ai grijă să-ți rămână cremă să îmbraci tortul pe margine.
Prepară jeleul conform instrucțiunilor de pe pachet și întinde-l deasupra. Decorează cu căpșune și dă la rece cel puțin o oră înainte de a servi.