mamaplus

Alivancă dulce ca la bunica. Rețeta Lidiei Moraru

-
//
14.06.2022

Alivanca este un desert tipic moldovenesc și majoritatea dintre voi ați auzit de el dacă v-ați petrecut copilăria la țară. Deși poate fi servit și sărat, noi am ales varianta dulce, întrucât deserturile sunt preferatele voastre la această rubrică. Ne-am dorit să găsim o rețetă cât mai autentică și am ales-o pe cea a gospodinei Lidia Moraru. Spor la gătit și poftă bună!

Complexitate
Mediu
Timp de gătit
1h 20m
Ingredientele
500 ml chefir sau smântână de 10%
3 ouă
250 gr brânză de vaci
0.5 linguriță bicarbonat de sodiu
un praf de sare
50 gr zahăr
50 ml ulei rafinat
230-350 gr făină de porumb
Preparare

Într-un vas punem chefirul împreună cu bicarbonatul de sodiu. Amestecăm.

În alt vas batem ouăle cu zahărul și sarea. Adăugăm pe rând brânza, făina de porumb, uleiul și mixăm bine.

Vom avea nevoie de o tavă de 20 cm în diametru pe care o vom tapeta cu hârtie de copt. Punem amestecul în tavă și o dăm în cuptorul preîncălzit la 180C, timp de 35-40 min.

Scoatem tava din cuptor și o lăsăm 20 min să se răcească, apoi o putem servi.