A muncit foarte mult, chiar și în ultimul trimestru de sarcină, însă acum, puterile par să o lase pe Anda Adam. Vedeta a decis să stea acasă în ultimele câteva zile care i-au rămas până la naștere, așa că are grijă de ea și petrece timpul doar pentru sine. Ar fi vrut să poată fi alături de românii protestatari, zilele trecute, însă starea de sănătate nu i-a permis.
„Îmi pare rău că nu pot fi alături de românii adevărați, pentru că mai am foarte puțin și nasc. Doamne ajută”, scria, Anda, pe contul său virtual, acum o săptămână, când protestatarii își exprimau nemulțumirea pe străzile din capitala română. La fel ca și Andreea Bănică, Anda ar fi vrut să se afle și ea la protest, însă starea de sănătate nu i-a permis să iasă în stradă.
În maxim două săptămâni, Anda ar trebui deja să o țină în brațe pe Evelyn. Până atunci, însă, vedeta a decis să facă o pauză și să se abțină de la concertele care o solicită atât de mult fizic. Mai mult decât atât, a luat în calcul faptul că nu i s-ar permite să zboare peste ocean, ca să nască în SUA, așa că și-a ales o clinică privată din București, unde va naște îngrijită fiind la cel mai înalt nivel.
Vara trecută, la scurt timp după ce a anunțat că va aduce pe lume o fată, Anda a mai spus că va reveni pe scenă la distanța de o lună după ce naște, anunțând că are deja un program artistic stabilit pentru Crăciun și chiar noaptea de Revelion. Atunci, cântăreața mai dădea de înțeles că o va lua pe nou-născută cu sine, însă nu va renunța nicidecum la carieră.
Sursa: EA.md