„Cultura bunei vecinătăţi” – astfel se numeşte noua disciplină şcolară, care din noul an şcolar se va studia în clasele primare ale instituţiilor de învăţământ general din Moldova. Marţi, cu sprijinul centrului educaţional Pro Didactica a fost lansat programul de pregătire a profesorilor pentru predarea acestei discipline facultative.
Potrivit agenţiei „INFOTAG”, coordonatorul programului „Cultura bune vecinătăţi”, Viorica Goraş-Postică a spus că disciplina a fost aprobată de Ministerul Educaţiei şi se va studia în peste 30 de şcoli de pe ambele maluri ale Nistrului. Cultura bunei vecinătăţi va fi studiată de peste 750 de elevi.
„Cu ajutorul acestui proiect ne propunem să unim profesorii şi elevii de pe ambele maluri ale Nistrului. Aceasta este prima noastră experienţă de cooperare cu colegii transnistreni”, a spus ea.
Proiectul de instruire a profesorilor este finanţat de Academia suedeză Folke Bernadotte şi prevăzut până la sfârşitul anului 2015. Scopul proiectului este îmbunătăţirea relaţiilor între regiunile Moldovei, inclusiv Transnistria, precum şi educarea interculturală şi a toleranţei prin introducerea unei discipline noi.
Programul de instruire a profesorilor va fi continuat la Chişinău, Comrat şi Tiraspol cu participarea specialiştilor din Moldova, Ucraina şi Suedia.
Această disciplină a fost elaborată în Ucraina şi s-a aplicat în diferite regiuni. Ulterior disciplina a fost preluată de Moldova şi a fost predată în cadrul unei experiment în anul trecut.
Începând cu 2013 Societatea Suedeză pentru Pace şi Arbitraj (SPAS) organizează acest proiect în parteneriat cu Asociaţia GPPEC (Parteneriat global pentru prevenirea conflictelor globale) şi reţeaua sa regională din Europa de Est cu sprijinul Institutului Suedez şi PNUD-Moldova.
Sursa: Infotag.md