Multă bună dispoziție, mâncare cât încape, deserturi delicioase și băuturi pe măsură, așa ar putea fi descris în câteva cuvinte primul festival culinar care s-a desfășurat pe 19 iulie, pentru prima dată în țara noastră.
La festival au participat 30 de restaurante care s-au întrecurt în prepararea celor mai apetisante bucate. Totuși bucătarii-șefi au trebuit să țină cont de tematica acestei ediții care a fost dedicată mâncării stradale, un fel de fast-food, dar unul sănătos.
„Nu ne oprim aici, vrem să organizăm și la anul un astfel de festival, vrem să demonstrăm că în moldova există artă culinară și bucătari-șefi de excepție, foarte profesionali în cee ace fac” a ținut să menționee Olga Bux, organizatoarea festivalului.
Am fost și noi printre vizitatori și am încercat să surprindem cele mai frumoase momente pentru a vi le arăta și dvs.