Stilul de viață sedentar al copiilor, dintre care mulți și-au petrecut vacanța pe telefon sau au rămas în grija bunicilor care le-au făcut toate poftele, vine cu kilograme în plus, iar obezitatea precoce reduce speranța de viață și aduce, în viața de adult, multe complicații.
Odată cu începerea anului școlar, programul și alimentația elevilor se schimbă, iar pentru părinți apare o corvoadă în plus: ce gustare să-i dea celui mic la școală. De asemenea, o altă problemă cu care se confruntă părinții este alegerea unor alimente sănătoase, dar și pe placul copiilor. Dr. Sorina Ispas, medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice, a explicat într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“ de ce unui copil i se face foame până când vine acasă, care sunt alimentele sănătoase cu care elevul să plece în ghiozdan, dar și care este timpul de odihnă necesar fiecărei categorii de vârstă.
Diferă alimentația unui copil în timpul vacanței cu alimentele pe care le mănâncă odată cu începutul școlii? Mă gândesc că în timpul concediilor cu părinții, în tabere, în vacanțele la bunici, aportul nutrițional este mai mare. Este necesar ca elevii să țină un anumit regim începând cu luna septembrie sau greutatea se reglează din mers?
Dr. Sorina Ispas: Există o tranziție abruptă în foarte multe cazuri între alimentația din timpul vacanțelor și cea din momentul începerii noului an școlar. Programul de somn, obiceiurile deprinse în vacanță se modifică complet. Programul orelor de masă se poate modifica pe parcursul celor 24 de ore. În vacanță, copilul se trezește la ora 10.00 sau poate 11.00. Când începe școala și programul este de dimineață până la prânz, masa de dimineață ar trebui să fie în jurul orei 7.00. Până la ora 10.00 este posibil deja să i se facă foame și va fi nevoit să mănânce o gustare. Copiii care au acumulat mai multe kilograme în timpul vacanței nu trebuie să își facă probleme. Nu recomand diete de slăbire copiilor. În schimb, recomand aplicarea unui alt pilon al stilului de viață sănătos: efectuarea efortului fizic. Este ideal să fie practicat un sport, într-un cadru organizat, cu un antrenor.
Citește continuarea pe adevărul.ro