mamaplus

Grădină senzorială pentru copii cu nevoi speciale, inaugurată la Strășeni

-
//
05.09.2024

O grădină senzorială pentru copii cu nevoi speciale a fost deschisă ieri în curtea Liceului „Grigore Vieru” din satul Sireți, raionul Strășeni. Alte două instituții de învățământ vor fi dotate cu o astfel de grădină până la finele anului. La inaugurare au venit mai mulți părinți care cunosc greutățile unei familii în care crește un copil cu necesități speciale. Amenajarea grădinii senzoriale a fost posibilă datorită sprijinului Ministerului Educației, Ambasadei Germaniei și a organizației Copil Comunitate Familie.

mamaplus

Grădina senzorială dispune de mai multe zone și este dotată cu diverse obiecte educative și distractive pentru copii, care stimulează interacțiunea.

„Este repartizată în câteva zone. Avem zona de dezvoltare fizică, avem aleea senzorială și panoul senzorial care este predestinat copiilor pentru a pipăi, a încerca a dezvolta niște simțuri”, a menționat Lilia Trifan, psihopedagog în cadrul CFF.

„Este foarte important să începem cât mai devreme pentru că fiecare are aptitudini diferite. De la o vârstă foarte fragedă poți să-i fii prieten copilului și puteți avea un viitor împreună. Trebuie să lucrați împreună, să fiți prieteni și să modelați societatea”, a punctat șefa Cooperării Dezvoltare de la Ambasada Germaniei la Chișinău, Verena Zell.

„Indiferent de ce probleme, dizabilități are acel copil, de orice gen, noi trebuie să avem grijă de toți și să încercăm să-i integrăm în comunitate. Încercăm să facem acest lucru prin acțiuni concrete, nu doar prin vorbe și iată o acțiune concretă este această grădiniță senzorială”, a precizat Leonid Boaghi, primar de Sireți la Strășeni.

Până în luna iulie a anului viitor, în 18 școli din Republica Moldova vor fi amenajate grădini senzoriale pentru copiii cu nevoi speciale.

mamaplus