mamaplus

Numărul cazurilor de hepatită virală în R. Moldova este în creștere

-
//
05.08.2024

Autoritățile sanitare din Republica Moldova trag un semnal de alarmă și anunță că numărul cazurilor de hepatită virală a crescut cu peste 30 la sută comparativ cu 2022. Din punct de vedere al mortalității, boala este pe locul trei după afecțiunile cardiovasculare și oncologice. Diagnosticarea precoce a celor infectați este singura modalitate de reducere a numărului de decese.

mamaplus

Hepatita este o afecțiune a ficatului și poate fi de cinci tipuri principale în funcție de tipul de virus care o declanșează. De cele mai multe ori boala este depistată în urma unor analize de rutină. Cele mai frecvente sunt hepatitele de tip B și C, iar pentru a împiedica progresia către ciroză și cancer hepatic este instituit un program complex de tratament, transmite tvrmoldova.md.

„Am fost inclusă în proiectul de antivirale pentru hepatita C. Deja virusul nu mai este activ. Am dat de câteva ori analiza cantitativ și este bine. Antiviralele au fost bune, cu succes le-am primit. De atunci în fiecare an facem spitalizare”.

Anual, la Spitalul Clinic Republican din Chișinău sunt internați aproape 2.800 de pacienți în secția de boli hepatice. 

Medicii spun că o mare parte dintre pacienți cer ajutor când boala este deja destul de avansată. Potrivit statisticii, doar unu din patru pacienți știu că sunt infectați și doar unu din cinci primește tratamentul adecvat.

„Avem slăbiciuni, amețeli, dureri de oase, mușchi, oboseală. Ținem dietă, ne abținem de la grăsimi, de la prăjit. Ascultăm medicii și este bine. A fost depistată hepatita forma ascunsă B. Eu când am dat markerii hepatici deja erau depistați numai anticorpi, hepatită nu era. Și de fiecare data când dau markerii hepatici nu se depistează că este hepatita, doar anticorpii. Dar, primesc tratament regulat”.

„Patologia hepatică este o patologie care nu se manifestă cu dureri și atunci e o patologie silențioasă. Pacientul de multe ori nici nu cunoaște că este afectat și adresarea se întâmplă când pacientul deja în stare avansată a bolii”, spune medicul gastroenterolog, Angela Peltec.

Hepatitele B și C, cele mai răspândite în Republica Moldova, se pot transmite prin sânge, contact sexual neprotejat sau de la mamă la făt. În timp ce hepatita B poate fi prevenită prin vaccinare, hepatita C poate fi vindecată doar prin tratament. Dar dacă nu sunt tratate la timp, virușii hepatici pot duce la ciroză, cancer la ficat și deces.

„În ultimele decenii se atestă o creștere a numărului pacienților cu cirozele hepatice cauzate și de virușii B, C și Delta. În general țara noastră se consideră enclavă de hepatită virală delta și bineînțeles și existența și altor cauze toxice ca și etilul, alcoolul duce la creșterea prevalenței acestor patologii severe și creștea mortalității din cauza cirozei hepatice”, mai spune medicul.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, numărul estimat de decese din cauza hepatitei virale a crescut de la 1,1 milioane în 2019, la 1,3 milioane în 2022. Hepatita B a cauzat 83% din aceste decese, iar hepatita C - 17%.