mamaplus

18 tentative de escrocherie la telefon, înregistrate într-o singură zi

-
//
02.08.2024

Doi indivizi de 19 și 31 ani, originari din raionul Cimișilia și Ucraina, au fost reținuți de polițiști și procurori, fiind suspectați de comiterea escrocheriei ce vizează schema de înșelăciune cu „ruda implicată în accident rutier” în municipiul Chișinău.

mamaplus

Polițiștii de  la Inspectoratul de poliție Buiucani au fost sesizați de o femeie precum că  a transmis o sumă de bani unor  persoane necunoscute, sub pretextul că nepoata sa a comis un accident rutier în urma căruia a fost traumată o persoană, transmite Știri.md.

Victima, o femeie de 75 de ani, a fost apelată la telefonul fix de un bărbat care vorbea în limba rusă și s-ar fi dat drept angajat al organelor de drept, care i-au comunicat că nepoata sa  a fost implicată într-un accident rutier, solicitând  30.000 de euro pentru a restitui paguba părții vătămate, iar nepoata sa să fie eliberată.

Astfel,  suspecții au însușit de la victimă  40.000 de lei și 15.000 de euro.

Ca urmare a  măsurilor speciale de investigație întreprinse  de polițiștii Inspectoratului Buiucani, sub conducerea procurorilor Procuraturii mun. Chișinău, Oficiul Buiucani, suspecții au fost identificați și reținuți. 

Bărbații au fost plasați în arest pentru 30 de zile, iar conform legislației în vigoare persona culpabilă de asemenea infracțiune riscă până la 8 ani.

Polițiștii continuă investigațiile pentru identificarea complicității acestora și în alte cazuri, dar și reținerea tuturor persoanelor implicate în schema infracțională.

Numai ieri, 1 august, în mun. Chișinău  s-au înregistrat 18 tentative de escrocherie,  în urma cărora cetățenii au sesizat Poliția la 112.  

Menționăm că acest gen de escrocherie se înregistrează și în localitățile țării, chiar dacă la început erau toate în Capitală.

Amintim: Ținta infractorilor sunt în mare parte persoanele vârstnice.

Astfel, îndemnăm oamenii să fie prudenți și să verifice informațiile primite înainte de a acționa, pentru a nu fi manipulați de infractori.

Ce faci dacă ești apelat de persoane dubioase care îți prezintă un scenariu similar? Închizi apelul, iei legătura cu rudele și verifici minuțios informația prezentată. Ulterior ne apelezi la 112.