mamaplus

Vacanță cu final tragic: Cinci copii au murit în luna iunie

-
//
19.07.2024

În prima lună de vacanță, 65 de copii din R. Moldova au fost implicați în situații de risc, mai mult de jumătate dintre aceștia fiind copii mici, cu vârste de până la șapte ani.

mamaplus

Ala Revenco, președintele Asociației Obștești „Părinți Solidari”, consideră că închiderea grădinițelor pe timp de vară contribuie semnificativ la creșterea numărului de cazuri, transmite Radiomoldova.md.

Conform datelor Inspectoratului General al Poliției, dintre cei 65 de copii afectați, 31 aveau vârste cuprinse între doi și șase ani. În 40 de cazuri, minorii au căzut de la înălțime, de pe tobogane și copaci. În alte 4 cazuri, copiii s-au înecat. Majoritatea incidentelor, 38 la număr, s-au produs în condiții casnice. Din păcate, cinci copii și-au pierdut viața, iar 18 au suferit traumatisme în această perioadă.

Ala Revenco a explicat că inclusiv închiderea grădinițelor pe timp de vară pune părinții într-o situație dificilă, mulți fiind nevoiți să își modifice programul de muncă sau să renunțe complet la locul de muncă pentru a avea grijă de copii.

„O parte din părinți refuză să mai meargă la muncă, își găsesc un job de acasă sau part-time, dar mulți părinți nici nu se încadrează în câmpul muncii, pentru că cu așa regim de la grădiniță este imposibil să faci față unui job full-time”, a declarat Revenco.

Ea a subliniat că situația actuală forțează părinții să ia decizii riscante pentru a-și menține locurile de muncă, ceea ce duce la creșterea numărului de incidente.

„Din păcate, grădinițele în loc să crească spectrul de servicii și să creeze condiții cât mai confortabile pentru ca tinerii părinți să rămână în țară, autoritățile restrâng timpul de muncă a grădinițelor, timpul aflării copiilor în grădiniță, își fac vacanțe, închid sub diferite pretexte. Din păcate, asta are un impact negativ și asupra securității copiilor și asupra nivelului de angajare a mamelor”, a adăugat președintele AO „Părinți Solidari”.

De menționat că peste 75% dintre grădinițele din Republica Moldova și-au suspendat activitatea pe perioada verii, arată datele Ministerului Educației și Cercetării (MEC). Din cele 1.421 de grădinițe care activează în țara noastră, 515 și-au închis ușile pentru mai mult de 40 de zile. Aproape jumătate din ele nu oferă nicio alternativă pentru părinții încadrați în câmpul muncii.