Un nor de praf saharian traversează în aceste zile Republica Moldova. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat în aer deja se regăsesc cantități mici de praf.
În următoarele câteva zile, norul va pleca în direcția sud-est. Depunerile vor putea fi observate cu precădere în zonele în care va ploua, transmite tv8.md.
Praful nu este periculos pentru sănătate, dar poate acutiza starea persoanelor care suferă de boli respiratorii cronice, mai spun specialiștii.
Ultima dată un nor de praf saharian a ajuns în Moldova la finele lunii aprilie și s-a menținut deasupra țării timp de câteva zile.