Programul pentru o învățare mai bună se extinde în alte patru instituții de învățământ din Chișinău. Este vorba despre liceele „Antioh Cantemirˮ, „Gloria”, „Matei Basarabˮ și „Daciaˮ.
Valentin Crudu, șeful Direcției Managementul instituțional la DGETS a municipiului Chișinău, a menționat că în contextul crizei umanitare, depășirea factorilor de stres în instituția de educație reprezintă o provocare care trebuie să aibă ca finalitate starea de bine atât a elevului, cât și a cadrului didactic, transmite IPN.
Trainingul la care participă cadrele didactice din instituțiile menționate își propune să contribuie la bunăstarea acestora. Ulterior rețeaua de suport se va extinde și va asigura un climat psihoemoțional favorabil pentru angajații din domeniul educației, elevi și familiile acestora.
Maher Daboul, specialist de educație la Consiliul Norvegian pentru Refugiați, a comunicat că formarea vine să sprijine cadrele didactice, cu diverse abilități, pentru a le spori capacitatea de a promova recuperarea și bunăstarea elevilor lor, ceea ce va contribui la crearea unei atmosfere educaționale mai incluzive în clasele lor.
Daniela Mămăligă, directorul Asociației Obștești „Parteneriate pentru fiecare copil” a declarat că rezultatele obținute, de la lansarea programului în Republica Moldova, au demonstrat că este necesar și util profesioniștilor din sistemul educațional, pentru a putea gestiona și facilita incluziunea în mediul școlar a copiilor aflați în situații de criză, inclusiv a copiilor refugiați, pentru a le îmbunătăți starea de bine.
Programul pentru o învățare mai bună, un program de sprijin psihosocial care poate fi integrat în cadrul programelor de educație în contexte de criză, inclusiv umanitară, a fost lansat în Republica Moldova în anul 2022, prin desfășurarea mai multor instruiri și formări la nivel de țară, pregătire de formatori. Din luna mai 2022, programul a fost implementat în 20 școli din municipiul Bălți, Cahul și Chișinău, cu implicarea a 328 de cadre didactice și manageriale și a circa 5.269 de elevi.