Un sondaj privind plățile informale în școli va fi desfășurat de Ministerul Educației și Cercetării în anul 2024. Despre aceasta a anunțat ministrul Dan Perciun într-o conferință de presă.
„Noi vorbim foarte mult despre faptul că există plăți informale în instituțiile de învățământ și ele cu adevărat există, dar vrem să avem o cifră să știm în câte instituții de învățământ, care este volumul acestor plăți, respectiv, aici este nevoie de cercetare reprezentativă la nivel național și ne propunem să facem lucrurile astea în anul 2024”, a declarat Dan Perciun, transmite ipn.md.
De asemenea, va fi făcut un sondaj reprezentativ național în care se va măsura amploarea bullying-ului în școli. Va fi inițiată și o campanie națională anti-hărțuire. „Este un fenomen care este prezent în Republica Moldova din păcate. Trebuie să recunoaștem. Respectiv, este nevoie de a comunica mai mult despre ceea ce înseamnă bullying-ul în școală și cum putem reduce acest fenomen”, a adăugat ministrul.
Dan Perciun spune că există o rețea de 40 de formatori naționali pentru cadrele didactice, care ar urma în acest an să facă formări în instituțiile de învățământ, cu profesorii, pentru ca să-i familiarizeze ce e aia bullying, să-i ajute să depisteze situațiile când acest fenomen persistă și cum să ajute elevii să depășească aceste situații.