mamaplus

Creștinii sărbătoresc Nașterea Domnului pe stil nou

-
//
25.12.2023

Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Nașterea Domnului pe stil nou, după calendarul gregorian. Oamenii merg de dimineață la biserică, apoi se întâlnesc cu familiile, la masa festivă, pentru a sărbători nașterea lui Isus.

mamaplus

Sărbătoarea Crăciunului marchează Nașterea de acum circa două mii de ani a lui Hristos. Nașterea Domnului este una din cele mai importante sărbători ale creștinilor. Tradițiile și obiceiurile de Crăciun diferă în funcție de zona geografică a țării, transmite moldova1.md.

În Republica Moldova, una dintre cele mai vechi tradiții de Crăciun este păstrarea luminii. Sărbătoarea Nașterii Domnului este strâns legată de solstițiul de iarnă, cea mai scurtă zi din an. Deși acest obicei mai este păstrat de foarte puțini locuitori, în unele sate, oamenii încă mai trudesc pentru păstrarea luminii. În seara de Ajun, moldovenii aprind un rug din bușteni pentru a ține cât mai mult lumina.

În ziua de Crăciun, cete de flăcăi colindă gospodarii. Copiii merg cu „Steaua”, vestind Nașterea Mântuitorului. Cadoul tradițional pentru colindători este pâinea - simbol al belșugului. De asemenea, o veche tradiție este „mersul cu icoana”. Preoții merg prin sate cu icoana Nașterii Domnului, binecuvântând casele, gospodăriile și creștinii.

Ziua de 25 decembrie este declarată prin lege zi de sărbătoare nelucrătoare. Cea mai mare parte a locuitorilor Republicii Moldova sărbătoresc Crăciunul pe stil vechi, pe data de 7-8 ianuarie.