mamaplus

Grădinițele și școlile se află în pregătiri pentru serbările de Crăciun. Cât cheltuiesc părinții pentru costumele copiilor

-
//
12.12.2023

Pregătirile pentru serbările de sfârșit de an în școli și grădinițe sunt în toi. Rolurile deja au fost împărțite, copiii zilnic fac repetiții pentru a crea o impresie bună lui Moș Crăciun, iar părinții sunt în căutarea costumelor potrivite.

mamaplus

Copiii îl așteaptă cu nerăbdare pe Moș Crăciun și știu că trebuie să-l impresioneze, transmite tvrmoldova.md.

Potrivit educatoarei Veronica Colun, matineele sunt foarte importante pentru micuți, pentru că acestea contribuie la dezvoltarea lor cognitivă, emoțională și la socializare. De asemenea, astfel de evenimente trezesc în copii dragostea față de sărbătorile de iarnă. 

Cu toate acestea, spectacolele nu sunt lipsite de restricții. Din cauza numărului tot mai mare de viroze și infecții respiratorii, vor fi luate măsuri stricte de protecție.

„În grupele în care este supraveghere medicală, amânăm pe mai târziu matineul sau îl facem în grupă doar cu copiii. În celelalte grupe matineul va avea loc aici în sală, doar câte un părinte de la familie, ca să nu fie mare aglomeraţie şi, evident, să aibă mască şi botoşei”, spune Raisa Boian, directorul Grădiniței nr. 210. 

Și părinții au bătăi de cap, întrucât fiecare vrea ca copilul său să arate cât mai bine pe scenă. Unii fac costumele la comandă, însă există și posibilitatea de a le închiria. Costumele au prețuri variate - de la 150 până la 500 de lei. 

Drept urmare, din cauza cheltuielilor mari, șeful Direcției Educație Chișinău, Andrei Pavaloi, sugerează părinților și angajaților instituțiilor de învățământ să se antreneze pentru rolul de Moș Crăciun.