Deputatul PAS Angela Munteanu-Pojoga a publicat în mediul online mesajul unei mame al cărei copil ar frecventa Grădinița nr. 16 din Chișinău. Aceasta s-a plâns că în cadrul instituției s-ar colecta bani. Într-o reacție pentru NewsMaker, directoarea grădiniței vizate a spus că „nu poate să fie așa” și că „instituția este asigurată complet”, numind situația „absurdă”.
„Am mare problemă cu grădinița. Mă istovește de colectarea banilor. În grupă suntem 30 de copii, lunar achităm fiecare părinte peste 200 de lei, să-i facem salariu pentru dădacă și să cumpărăm prelungitoare, fierbătoare, hârtie, săpun… + bani în plic la educatori. Ajutați-mă, cum să procedez? Părinților le este frică să vorbească deschis despre această problemă. Tare-s disperată”, se arată în mesajul părintelui, publicat de parlamentară, transmite newsmaker.md.
Potrivit deputatei, asemenea mesaje ea primește periodic de la părinții care își duc copiii la grădinițele din Capitală. De asemenea, ea a menționat că „este interzis ca dascălii să participe la crearea și influențarea asociațiilor părintești”.
Ana Bucșa, directoarea Grădiniței nr. 16 din Chișinău, a declarat pentru NewsMaker că „nu poate să fie așa, pentru că instituția este asigurată cu consumabile. Aceasta susține că instituția este asigurată complet, anul împrejur, de când a început asigurarea și, în ultimii ani, niciodată nu a dus lipsă de ceva.
La precizarea NewsMaker că părintele a prezentat și imagini din chatul cu instituția, directoarea a spus: „Nu știu ce poate să fie acolo, eu nu am citit încă. Centralizat să se colecteze ceva, nu se colectează absolut nimic pentru că instituția este asigurată și cu mobilier, și cu detergenți, și cu veselă, cu consumabile, absolut cu tot. Noi nu facem nicio colectare de bani. Ar putea să fie, să zicem, unde sunt copiii mai mici, dacă sunt șervețele igienice, umede. Asta ar fi o necesitate, dar în rest noi și șervețele de hârtie avem, noi avem absolut tot. Niciodată nu am avut neajunsuri. Iată recent a fost repartizată vesela care a fost primită centralizat. Instituția este asigurată, nu știu ce poate să se scrie acolo”.
De asemenea, directoarea grădiniței a adăugat că fiecare grupă are comunicare printr-un chat și acolo nu s-a vorbit despre astfel de cazuri.
La precizarea dacă Grădinița nr. 16 din Chișinău, menționată de deputată, este unica instituție din Capitală cu acest număr, Ana Bucșa a declarat: „În Chișinău, da”.
Citiți întregul articol aici.